Tipărire

baiculesti primarPentru comuna Băiculești, 2021 se anunță a fi anul demarării, dar și al finalizării mai multor obiective de investiții în folosul comunității locale. Pentru realizarea acestora, autoritățile contează pe fonduri nerambursabile, alocări de la bugetul de stat prin programele guvernamentale, dar și pe fonduri proprii.  ”Ne dorim ca anul acesta să demarăm lucrările la canalizare, conform proiectului derulat prin PNDL. Rețeaua de canalizare ar urma să acopere satele Măniceşti, Stejari, Argeşani, Băiculeşti şi Zigoneni. Suntem în etapa reactualizării avizelor pentru lucrări, PUZ-ul pentru investiție a ieșit, sperăm ca în vară să demarăm lucrările. Un alt obiectiv îl constituie finalizarea proiectelor cu finanțare europeană, și mă refer aici la modernizarea DC 213 Argeșani - Băiculești - Zigoneni și la terenul de sport din satul Tutana”, declară primarul Niculae Dragnea.

În funcție de fondurile disponibile în buget, administrația comunei Băiculești are în vedere pentru anul acesta continuarea procesului de modernizare a drumurilor comunale. În ceea ce privește drumurile județene de pe raza comunei, în 2021 ar urma să fie finalizate lucrările de asfaltare pe DJ 704 H Băiculești - Curtea de Argeș, realizate de Consiliul Județean. Totodată, conducerea Primăriei Băiculești va face solicitări și pentru modernizarea DJ 704 F Tutana - Aluniș.
Pe baza unei hotărâri adoptată la finalul anului trecut de către Consiliul Local, autoritățile vor  începe demersurile pentru întocmirea studiului de fezabilitate pentru introducerea gazelor în localitate.
Nu în ultimul rând, cetățenii comunei Băiculești nu vor plăti anul acesta taxe și impozite locale mai scumpe față de 2020. Dările au rămas la nivelul de anul trecut, iar cei care achită până la data de 31 martie au parte de o reducere cu 10% a sumelor de plată.