tigveni 1Pentru comunitatea din Tigveni și în consecință, și pentru administrația locală, modernizarea drumurilor din localitatea reprezintă cea mai mare dorință. Conducerea Primăriei a dispus cadastrarea și intabularea a 11, 4 km de drumuri, în toată localitatea, condiție esențială pentru depunerea documentației la Compania Națională de Investiții, în vederea obținerii finanțării. „Cei 11,4 km sunt tronsoane în toată comuna, în toate satele. Dacă totuși nu vom reuși să obținem finanțarea, vom începe o campanie de asfaltare din bugetul propriu. Sigur, nu este de dorit, deoarece nu vom putea moderniza mai mult de un drum, două pe an, însă nu avem altă soluție. Primul tronson pe care îl vom avea în vedere anul acesta este Ulița Cimitirului, în lungime de 900 metri.”, declară primarul Constantin Smeu.

Modernizarea infrastructurii rutiere este, de altfel, și o prioritate a prezentului, nu doar a viitorului. Chiar în această perioadă se lucrează la reabilitarea drumurilor din localitate, prin pietruire. ”Avem în derulare reabilitarea tronsoanelor afectate de calamități, de inundațiile din vara anului trecut, cu fonduri primite de la Situații de Urgență. Tot cu sumele primite în acest context refacem și podul din punctul Ionescu”, afirmă viceprimarul localității, Filip Vasile.
Echipa de la conducerea Primăriei a depus la Ministerul Dezvoltării și un studiu de fezabilitate pentru alimentarea cu gaze a comunei. A fost refăcut studiul de fezabilitate, pentru a fi în acord cu cerințele ghidului de finanțare, optându-se pentru un sistem de alimentare cu gaze inteligent, cu sistem SCADA (dispozitive de monitorizare inteligentă).
Între timp, lucrările de reabilitare și modernizare a dispensarului uman au fost finalizate, realizându-se încălzirea electrică, schimbarea tâmplăriei și alte reabilitări interioare.