Tipărire

ratesti primar 01Veste bună pentru cetățeni: taxele și impozitele locale nu se majorează în anul 2021 la nivelul comunei Rătești. Singura modificare în acest sens, aprobată în ședință de Consiliu Local, este indexarea cu rata anuală a inflației. Serviciul de Taxe și Impozite a fost redeschis la începutul anului, iar cetățenii sunt așteptați să-și achite obligațiile fiscale. Cei care își achită integral impozitul până la data de 31 martie 2021, vor primi o bonificaţie de 10%.

În ceea ce privește obiectivele prioritare pentru anul în curs, administrația din Rătești are în vedere finalizarea lucrărilor aflate în derulare, dar și accesarea de fonduri pentru noi investiții. ”Avem trei obiective de investiții aflate în etapa finală a lucrărilor, pe care dorim să le terminăm în prima parte a anului. Este vorba de terenul multifuncțional de sport, de grupurile sanitare de la Școala Gimnazială ”Gheorghe I.I.C. Brătianu” și de dispensarul uman din satul Furduiești. Pentru proiectele de introducere a gazelor, canalizare și asfaltarea drumurilor comunale așteptăm apariția noilor măsuri de finanțare, din fonduri europene sau de la Guvern”, declară primarul Cornel Petrică. Referitor la proiectul pentru realizarea rețelei de gaze, acesta ar urma să fie depus de autoritățile comunei Rătești în cadrul POIM (Programul Operațional de Infrastructură Mare), program cu finanțare europeană derulat de Ministerul Fondurilor Europene. În acest scop este necesară actualizarea studiului de fezabilitate al proiectului. Racordarea la gaze a comunei Rătești presupune realizarea unei rețele în lungime de aproximativ 40 de km.