Tipărire

suiciAnul acesta se preconizează a fi un an cu multe investiții pentru comuna Șuici. În execuție, la momentul de față sunt următoarele obiective: extinderea rețelei de canalizare, modernizarea Școlii Rudeni și amenajarea unui teren de sport sintetic lângă after-school. ”Terenul de sport îl realizăm din fonduri proprii. Am făcut împrejmuirea și am turnat betonul, urmând montarea gazonului. În ceea ce privește extinderea rețelei de canalizare, proiect al cărui termen de finalizare a fost prelungit până în toamna acestui an, mai sunt de echipat stațiile de pompare și de introdus conducta pe strada Podenilor. Modernizarea Școlii din Rudeni va fi finalizată în primăvara acestui an, fiind de executat în momentul de față mici detalii de finisaj.”, a explicat primarul Constantin Iatagan.

Pe de altă parte, iată investițiile care vor fi demarate anul acesta:
”La alimentarea cu apă din satul Valea Calului a fost finalizată licitația și, cât de curând, în funcție de starea vremii, vom da ordinul de începere a lucrărilor. Putem spune că și proiectul privind modernizarea prin asfaltare a 6,7 km de drumuri comunale și locale (fonduri europene, prin Măsura 7.2)  este în curs de derulare, fiind realizate deja rigole pe o lungime de 500 de metri și cilindrate tronsoanele unde va fi turnat asfaltul. Mai avem finanțare, prin GAL, și pentru asfaltarea drumului ”La Târsa”, investiție pentru care pregătim licitația.
Din fonduri proprii, anul acesta vor fi  realizate reparații și modernizări ale dispensarului uman. Totodată, conducerea administrației locale face demersuri pentru obținerea avizelor necesare pentru depunerea documentației pentru alimentarea cu gaze a localității.