Tipărire

davidestiDeoarece iarna bate la ușă, autoritățile locale s-au pregătit pentru sezonul rece pentru buna desfășurare a acțiunile de deszăpezire și intervenție. Conform declarațiilor primarului Constantin Alin Văduva, buldoexcavatorul din dotarea Primăriei a fost reparat și pregătit și au fost aduse la fiecare intersecție materiale antiderapante.
”În satul Voroveni deszăpezirea va fi realizată cu forțe proprii și utilajul din dotare, iar pentru Davidești și Conțești s-a emis hotărâre de Consiliu Local pentru un contrat cu o firmă specializată”, a declarat edilul șef.

Până la căderea primei zăpezi, se lucrează în continuare la obiectivele de investiții. ”Avem două ulițe în Davidești unde nu există rețea de alimentare cu apă. Se va introduce conducta pe strada Verdele, anul acesta, iar în primăvara anului viitor pe Ulița Comănescu. Este vorba de un total de aproximativ 25 de gospodării care vor beneficia de această utilitate. Tot legat de sistemul de alimentare cu apă, încercăm până la finele anului și să amenajăm grupurile sanitare la Căminul Voroveni și să le racordăm la rețeaua de apă, afirmă șeful executivului.

Conducerea Primăriei are ca prioritate și continuarea realizării Planului de Urbanism General, acesta fiind de o importanță covârșitoare pentru a atrage fonduri pentru proiectele de investiții viitoare. De asemenea, se fac în continuare demersuri și pentru introducerea rețelei de gaze în localitate. Există o asociere între comunele Vulturești și Davidești în acest sens, avizul de principiu fiind deja obținut de către autoritățile locale.