cepariToate cele patreu proiecte derulate cu fonduri guvernamentale prin PNDL II sunt finalizate în comuna Cepari. Conform declarațiilor primarului reales, Cristian Ciobanu, la trei dintre aceste investiții urmează a se face recepția lucrărilor. ”Avem de recepționat alimentarea cu apă Urluiești-Neagoș și două poduri. Implementarea cu succes a acestor proiecte și realizarea obiectivelor a depins foarte mult și de modul rapid în care s-au alocat fondurile, dar și de antreprenorii care au câștigat licitațiile și care au respectat termenele, fapt pentru care le mulțumesc. Pentru comunitate, cele patru investiții înseamnă foarte mult, iar cu bani exclusiv de la bugetul propriu nu am fi reușit niciodată să le realizăm.”, a declarat edilul șef.

În tot acest timp, conducerea administrației a făcut demersuri pentru obținerea de noi finanțări, pentru investiții noi. ”Nu am stat degeaba, însă deocamdată nu avem garanția că se vor mai demara lucrări noi până la finele anului. În contextul pandemiei, probabil că lucrurile au tergiversat. Suntem pe lista de sinteză a Companiei Naționale de Investiții cu două obiective, la fel de importante pentru comuna noastră, ca cele menționate anterior. Avem construcția unei săli de sport, dar și o alunecare de teren în satul Răcorești. Pentru acest ultim proiect s-au depus toate solicitările cerute și nu înțeleg de ce nu se urgentează licitația, fiind vorba de siguranța oamenilor. Alunecarea de teren avansează și consecințele sunt grave: izolarea a jumătate de sat și punerea în pericol a gospodăriilor”, explică primarul Cristian Ciobanu.
Nici în ceea ce privește proiectul privind introducerea rețelei de gaze naturale, pentru care Primăria Cepari a înaintat documentația către Ministerul Dezvoltării, deocamdată nu s-a primit niciun răspuns.