darmanesti primarAdministrația locală din Dârmănești a început pregătirile pentru iarnă. În termeni concreți, asta înseamnă pietruirea străzilor din satul Piscani, dar și asfaltarea, conform promisiunilor, a Drumului lui Iuda, în lungime de 400 m. ”Modernizarea Drumului lui Iuda era pe lista de priorități încă din vară, parte a campaniei noastre de asfaltare a drumurilor importante din localitate. În schimb, tronsoanele încă neasfaltate din Piscani necesitau o reabilitare, pentru ca cetățenii de aici să poată circula în condiții optime pe perioada iernii.”, a declarat primarul Emilian Ciolan.

Ca măsură de prevenție pe perioada anotimpului rece, pentru buna funcționare a sistemelor de alimentare cu apă, s-au spălat bazinele înmagazinare și s-au schimbat vanele care nu mai funcționau la parametri optimi.  ”Ca investiții noi în ceea ce privește alimentarea cu apă la nivelul comunei, vom amenaja un drum de 500 de metri către forajul de la Piscani, un drum ce va permite intrarea cu utilaje mari, pentru eventualele intervenții. În plus, vom achiziționa un sistem de demanganizare și pentru cel de-al cincilea foraj, cel mai recent realizat, de la dispensar, pentru asigurarea apei potabile de calitate, conform normelor igienico-sanitare”, a mai spus edilul șef.
În contextul pandemiei, respectiv al orelor desfășurate online, Primăria a alocat fonduri unității de învățământ gimnaziale din localitate pentru achiziționarea aparaturii IT necesare pentru profesori, precum și pentru asigurarea accesului la internet pentru elevii care nu dispun de acest serviciu.