Ion Parpală este noul primar al comunei Ștefan cel Mare, conform rezultatelor obținute la alegerile locale din luna septembrie. Cetățenii comunei au votat pentru schimbare, având încredere că fostul viceprimar al localității este omul potrivit să se ocupe de destinele comunei în următorii patru ani.
Pe 29 octombrie, noul edil al comunei, Ion Parpală, a depus jurământul în cadrul unei ședințe solemne la care au participat reprezentanți ai Instituției Prefectului Argeș, consilieri locali și primari ai localităților învecinate. Prioritățile noului primar al comunei Ștefan cel Mare vizează derularea de lucrări în mai multe domenii, continuarea investițiilor demarate și atragerea fondurilor externe pentru dezvoltarea comunei.
”Lucrăm la studiul de fezabilitate al proiectului de înființare a rețelei de gaze în comună. În acest sens, comuna Ștefan cel Mare s-a asociat cu comunele Șelaru, Vișina, Răscăeți și Morteni din județul Dâmbovița, pentru a putea realiza investiția. În scurt timp documentațiile vor fi gata și vom depune proiectul la Guvern pentru obținerea finanțării. Rețelele de gaze sunt o necesitate pentru toate localitățile și îmi propun ca și la Ștefan cel Mare locuitorii să beneficieze de această utilitate. De asemenea, un alt obiectiv prioritar în mandatul meu este extinderea rețelei de canalizare. Se lucrează deja la proiect, iar principala sursa de finanțare pentru lucrări ar urma să fie programele cu finanțare europeană. Extinderea canalizării reprezintă o investiție de anvergură, cu costuri mari, care nu pot fi suportate din bugetul local. De aceea vom căuta să accesăm bani europeni pentru lucrări”, declară primarul Ion Parpală.
De pe agenda actualului edil al comunei Ștefan cel Mare nu lipsesc nici proiectele de modernizare a infrastructurii de drumuri din localitate. Primarul Ion Parpală intenționează să finalizeze proiectul de asfaltare a 6 km de drumuri comunale început de vechea administrație locală. Până în prezent, în cadrul proiectului au fost asfaltați circa 2 km de drumuri (strada Spiru Haret – sat Ștefan cel Mare și DC 130 în satul Glavacioc). ”Vreau să le mulțumesc cetățenilor pentru încrederea acordată. Voi fi primarul tuturor și mă voi zbate pentru binele comunității și pentru a dezvolta comuna Ștefan cel Mare”, afirmă primarul Ion Parpală.