poienari primarCu o experiență de peste 16 ani în administrația publică locală, primarul Ion Banzea s-a implicat permanent în realizarea unor proiecte și investiții care să aducă confort și bunăstare locuitorilor comunei. ”Tot ceea ce s-a putut face pentru această localitate și a stat în puterea mea, am făcut. Dacă aș fi avut mai mulți bani sau alte finanțări, aș fi făcut și mai multe. Sunt însă mulțumit de ceea ce am realizat. Suntem o localitate cu venituri modeste, și cu toate acestea s-au făcut pași importanți în dezvoltarea locală, prin investiții și proiecte. Vom continua cu modernizarea drumurilor, cu introducerea gazelor și înființarea sistemului de canalizare. Sper ca și de această dată cetățenii să ne acorde încrederea lor pentru a putea avansa cu proiectele începute, dar și pentru a demara lucrări noi care să aducă un plus valoare comunității noastre” - Banzea Ion, Primar Poienarii de Muscel.

SATUL JUGUR
# Modernizare Cămin Cultural;
# Reabilitare dispensar (acoperiș și amenajare toalete);
# Reabilitare Grădinița centru și Valea Itului;
# Modernizare DC 39 Centru – Mioarele (asfaltare, rigole și acostamente);
# Modernizare DC 40 Peri – Jugur – Miorele; (asfaltare, rigole și acostamente)
# Pod Cămin;
# Pod Stoican;
# Pod Valea lui Bad;
# Pietruire drumuri locale.

SATUL POIENARI
# Reabilitare Școala Gimnazială Poienari;
# Reabilitare Grădinița Poienari;
# Reabilitare Dispensar Poienari;
# Asfaltare Brebenești;
# Asfaltare Pârșeni tronson I și II;
# Alimentare cu apă;
# Reabilitare drumuri locale prin pietruire.

SATUL GROȘANI
# Asfaltare DC 41;
# Reabilitare Cămin Cultural;
# Reabilitare Școala Groșani;
# Reabilitare Dispensar Groșani;
# Achiziție rezervor apă 50.000 litri;
# Reabilitare drumuri locale prin pietruire.

SATUL VALEA ÎNDĂRĂT
# Acoperiș Cămin Cultural;
# Alimentare cu apă;
# Achiziție două rezervoare apă 30.000 litri;
# Asfaltare 1,1 km drum pe DC 42 în satul Valea Îndărăt (drum cu lățime de 7 m);
# Reabilitarea drumurilor locale prin pietruire.
SATUL ȘERBĂNEȘTI
# Reabilitarea drumurilor locale prin pietruire;
# Alimentare cu apă.

Obiective de viitor
# Reabilitarea drumurilor locale în toate satele;
# Amenajarea unui pod peste Valea Poienarului, care va face legătura între strada Arsenești și satul Șerbănești;
# Modernizarea DC 42 în satul Valea Îndărăt, lucrare demarată în luna august 2020;
# Modernizarea prin asfaltare a 17,5 km de drumuri locale, pe baza unui proiect care va fi depus la Compania Națională de Investiții (CNI) în vederea obținerii finanțării lucrărilor. S-au făcut măsurătorile topografice în vederea realizării cadastrului pentru străzile care urmează să fie modernizate.
# Înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în localitate;
# Realizarea rețelei de canalizare menajeră, cu două stații de epurare.