vulturesti primar 1”Sunt mulțumită de ceea ce am reușit să fac în trei ani de zile. Spun trei ani, pentru că 2020 nu poate fi considerat un an propice accesării fondurilor sau demarării unor noi investiții. A fost și este mai mult un an de supraviețuire, în contextul crizei sanitare. Toate obiectivele de investiții prezentate sunt începute și finalizate de mine și pot spune că plec cu capul sus din Primăria Vulturești. Mulțumesc Consiliului Local pentru tot sprijinul, de asemenea mulțumesc angajaților din Primăria Vulturești pentru sprijin și ajutorul acordat în munca depusă.

Pentru mine, acest mandat în administrația publică locală a fost o provocare, și cred că i-am făcut față onorabil. Nu voi mai candida pentru un alt mandat. Pe viitor, pentru ocuparea funcției de primar al comunei Vulturești îl voi sprijini pe Poșircă Liviu. A fost primarul localității până în 2015, este un om cu experiență în administrația locală, un om care cunoaște nevoile cetățenilor și are capacitatea de a realiza proiecte în concordanță cu acestea ” - Poșircă Irina, Primar Vulturești.

Investiții realizate
# Amenajare teren sport cu gazon sintetic la Școala Gimnazială nr. 1 Vulturești;
# Amenajare grupuri sanitare la Școala Primară Vulturești (Mărgești);
# Amenajare grupuri sanitare la Grădinița Huluba;
# Reabilitare Școala Primară Vulturești (Mărgești);
# Reabilitare și modernizare DC 51 Vulturești – Bârzești;
# Suplimentare sursă și modernizare sistem de alimentare cu apă în comuna Vulturești, sat Bârzești;
# Modernizare drumuri de interes local în comuna Vulturești – 5 km – proiect derulat cu finanțare prin PNDL și Consiliul Județean Argeș;
# Modernizarea rețelei de iluminat public din comună prin montarea unor surse de iluminat cu eficiență energetică ridicată prin tehnologii noi de tip LED – proiect derulat cu fonduri europene, prin GAL;
# Finalizarea investiției ”Sistem de canalizare și tratare a apelor uzate, comuna Vulturești, județul Argeș”.