# Contractul de finanțare pentru autostrada Pitești-Sibiu a fost semnat în 4 Noiembrie 2019
psdDe multă vreme Argeșul nu a mai avut un candidat care să spună minciuni electorale cu atâta lejeritate cum o face Emanuel Soare. Nu enumerăm aici toate aberațiile fostului prefect, deoarece lista ar fi mult prea lungă.
Neavând nimic personal cu care să se laude sau care să-l recomande pentru funcția la care candidează, rămas în memoria colectivă doar prin controalele și amenzile cu care i-a speriat pe argeseni, omul se agață de orice proiect care îi iese în cale și și-l asumă. La fel procedează și în cazul autostrăzii Pitești - Sibiu.
Pentru restabilirea adevărului, trebuie să vă reamintim că proiectul cu care se laudă acum liberalii a fost întocmit și trimis la Comisia Europeană de către guvernarea PSD, contractul de finanțare fiin semnat în 4 noiembrie 2019, când ministru al Transporturilor era Răzvan Cuc.

Să susții că un asemenea proiect ar fost realizat în doar câteva luni este o dovadă în plus că dl Soare nu știe nimic nici despre administrație, nici despre fonduri europene.
Vă prezentăm în continuare declarația lui Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor, care face un scurt istoric al modului în care a fost obținută finanțarea pentru autostrada Pitești - Sibiu:
"Când n-ai nici o realizare, te lauzi cu realizările altora. Ministrul Cîțu și colegii dânsului se laudă cu finanțarea europeană pentru prima autostradă care va traversa Carpații: Sibiu-Pitești. Nu cred că își imaginează cineva că Guvernul LucoVID a cerut finanțare, iar Comisia Europeană a zis a doua zi: ”pentru domnul Orban?! APROBAT!”. Nu! Licitația de proiectare și execuția au fost lansate în iulie 2017, iar contractul de finanțare a fost semnat în 4 noiembrie 2019, când eu conduceam ministerul Transporturilor, iar la Palatul Victoria se aflau oameni competenți, cu viziune."

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Argeș
Realizat de SC Media Set Image SRL
Cod de identificare Mandatar Financiar: 21200019