davidestiPentru a putea obține finanțare în vederea modernizării prin asfaltare a infrastructurii rutiere (proiect depus la Compania Națională de Investiții), conducerea Primăriei Davidești a început cadastrarea drumurilor din comună. Între timp, 80% din ulițele din localitate au fost reabilitate și au fost refăcute șanțurile. Eforturile executivului sunt în asentimentul tuturor localnicilor.

”Am intervenit mai ales acolo unde drumurile au fost afectate de inundații, adică tronsoane pe o lungime de 6 km. Dorim ca în cel mai scurt timp să putem depune un proiect pentru obținerea de fonduri în vederea asfaltării acestor drumuri, și, din acest considerent, am început și cadastrarea lor.”, a declarat primărița Mirela Cismaru.
În același timp, cu fonduri proprii, se vor asfalta în cel mai scurt timp 500 de metri de drum în satul Olteanca.
Lucrările la bazinul de apă din Davidești au fost, de asemenea, finalizate. ”Am anvelopat bazinul și am refăcut acoperișul. Concomitent, am început și înlocuirea conductei, pe o lungime de 400 m, tot în satul Davidești, și am început și branșările”, a mai afirmat șefa executivului.
Vești bune și pentru localnicii din Voroveni: ”Am reușit semnarea contractului pentru modernizarea Căminului Cultural din acest sat. Vom realiza toalete moderne interioare și, la cererea cetățenilor, vom amenaja un grătar pentru evenimentele private.”, anunță primărița din Davidești.