boteniPrimarul din Boteni, Vasile Leau, este sceptic în ceea ce privește intrarea la finanțare cu data de 15 august a proiectelor semnate cu Fondul de Investiții. Amintim că administrația locală din Boteni semnase contractul de finanțare pentru modernizarea prin asfaltare a 10,3 km de drumuri din localitate, ulterior, structura desființându-se.
”Ni s-a promis că Ministerul Dezvoltării va prelua, spre ducere la bun sfârșit, contractele deja semnate. Deși nu pot să cred că, în sfârșit, după 15 august promisiunea se va concretiza, sper să nu fim lăsați cu ochii în soare. Noi ne putem apuca imediat de lucru, având licitația finalizată și toate avizele luate. Am putea până la sfârșitul anului să asfaltăm măcar jumătate din tronsoanele prevăzute în proiect”, declară edilul șef.

Tot la nivel de promisiune este și finanțarea în ceea ce privește proiectele pentru gaze naturale. ”Avem vești că cererea noastră este în analiză. Rămâne de văzut ce decizie va fi adoptată de către Ministerul Dezvoltării. Probabil că situația creată cu această pandemie a încetinit mersul lucrurilor, însă sunt de părere că ar trebui ca factorii de decizie să fie puțin mai implicați. Economia nu poate sta pe loc, altfel, viitorul va fi foarte sumbru.”, a mai spus primarul din Boteni.
În așteptarea finanțărilor în comună se lucrează la branșările la rețeaua de canalizare, până în momentul de față fiind racordate în jur de 400 de gospodării, adică jumătate din localnici.