Tipărire

micestiÎn luna iulie se vor finaliza încă două investiții aflate în derulare în localitate. Pentru unul dintre obiective, Primăria Micești a obținut finanțare anul trecut în cadrul PNDL 2, celălalt fiind realizat din fonduri proprii. Este vorba, conform declarațiilor șefului serviciului achiziții publice din cadrul aparatului administrativ, de alimentarea cu apă din satul Micești și modernizarea Căminului Cultural.

”La Cămin mai sunt practic de montat instalațiile sanitare și alte asemenea finisaje interioare. Urmează dotările, din care s-a făcut deja achiziția pentru sistemul de aer condiționat, pentru a se putea face și finisajele exterioare”, a declarat Ionuț Tudorache. De altfel, toate obiectivele de investiții din localitate se află într-un stadiu avansat, ritmul rapid al implementării făcând posibilă finalizarea a încă două proiecte în decursul acestui an. ”Dispensarul uman va fi gata la mijlocul lui octombrie. În momentul de față se lucrează la montarea gresiei, faianței și a termosistemului, iar la grădinița de la Purcăreni se fac finisajele interioare de la parterul clădirii. Cel mai probabil, grădinița va fi recepționată la sfârșitul lunii august. Chiar dacă începută mai târziu, construcția noii grădinițe de la Micești se prezintă într-un stadiu avansat. Aici s-a zidit parterul și se lucrează la placă”, a menționat Dumitru Voicu, primarul din Micești.
Important de semnalat este faptul că ploile care au făcut ravagii în tot județul în luna iunie nu au produs pagube în localitatea Micești. În mare măsură, acest aspect se datorează faptului că în comună, în ultimii ani, s-au realizat lucrări de prevenire a inundațiilor, mai ales pe cursurile de apă ce traversează localitatea.