domnestiPloile din luna mai nu au produs pagube în localitatea Domnești, însă captarea de apă de la Bahna Rusului a avut de suferit, în sensul că unul dintre zidurile de sprijin de aici a fost avariat pe o porțiune de circa 20 de metri.  ”Alimentarea cu apă a localității nu a fost periclitată, însă problema este una cât se poate de serioasă, există un risc pentru tot ceea ce înseamnă zona Bahna Rusului. Reprezentanții Prefecturii și ai Apelor Române au evaluat situația la fața locului, au întocmit un proces verbal de constatare a pagubelor și urmează ca noi să facem o documentație prin care vom solicita Guvernului alocarea de fonduri pentru reparațiile necesare. Va fi nevoie de lucrări complexe, inclusiv de mutarea cursului Râului Doamnei pentru o perioadă, ceea ce implică și costuri pe măsură. Ne vom apuca de lucru imediat ce vremea va permite”, declară primarul Gabriel Zăvoianu.

Autoritățile din Domnești au în lucru la momentul actual două investiții importante, și anume branșarea gospodăriilor la rețelele de apă și canalizare și asfaltarea a două străzi, Aninoasa și Spiru Haret, în lungime totală de 1 km. Strada Aninoasa este aproape gata, în sensul că mai sunt de executat mici lucrări de artă, iar pe strada Spiru Haret se fac pregătiri pentru turnarea covorului asfaltic, în funcție și de cum va permite vremea derularea lucrărilor. 

Decolmatări și refaceri de rigole
Pe parcursul lunii mai, administrația comunei Domnești s-a ocupat de decolmatarea și refacerea unor șanțuri de pământ pe mai multe tronsoane din localitate. ”Am făcut decolmatări pe Valea Dercoaiei, Valea lui Primăruș și Valea lui Gheorghe. De asemenea, au fost refăcute șanțurile pe străzile Petre Ionescu Muscel, Teja Papahagi, Gheorghe Doja, Mihai Eminescu, Poduri și urmează acum strada Buna Vestire. Totodată, imediat ce vremea va permite, vom turna în regie proprie aleile pentru extinderea cimitirului în vederea dării în folosință a acestuia”, precizează primarul Gabriel Zăvoianu.

Documentație pentru sală de sport
După relaxarea măsurilor în starea de alertă, a fost redeschis, inițial sub formă de piață agro-alimentară, iar de pe data de 7 iunie în formula tradițională, târgul din comuna Domnești. Pe de altă parte, conducerea Primăriei Domnești lucrează în această perioadă la o documentație privind realizarea unei săli de sport lângă Liceul Tehnologic ”Petre Ionescu Muscel”. În acest scop autoritățile din Domnești au adoptat în Consiliul Local hotărârea privind stabilirea amplasamentului sălii, au eliberat certificatul de urbanism și au obținut o bună parte din avizele necesare lucrărilor. Proiectul va fi depus la Compania Națională de Investiții (CNI) în vederea obținerii finanțării.