Tipărire

valea iasului bun de bunAdministrația comunei Valea Iașului a finalizat în luna mai acțiunea de pietruire a tuturor drumurilor locale neasfaltate, fiind asigurate cele mai bune condiții de circulație. De asemenea, în ședința de Consiliu Local din luna aprilie a fost aprobat un proiect de hotărâre privind realizarea marcajului pentru limita de viteză pe fiecare stradă din comuna Valea Iașului, excepție făcând cele de pe DN.

”Limita de viteză pe străzile din comună va fi de 40 km/h, iar tonajul acceptat este cel de până la 7,5 tone. Aceasta este normalitatea în circulație, trebuie să fim precauți pentru că din cauza vitezei se pot întâmpla lucruri nedorite. Am făcut aceste reglementări pentru o circulație mai ordonată pe drumuri. În ceea ce privește tonajul, precizez că nu va fi restricționat accesul mașinilor care aparțin serviciilor edilitare cum ar fi cele de salubrizare, pompieri, lucrări de întreținere a drumurilor, etc. De asemenea, nu va fi restricționat accesul mașinilor utilizate în domeniul construcțiilor. Persoanele care vor prezenta certificate de urbanism sau autorizații de construcții nu vor primi amenzi. Trebuie doar să facă dovada faptului că realizează construcții. Mașinile utilizate pentru alte activități, cum ar fi exploatări forestiere, de cariere, balastiere vor achita anumite taxe. Astfel, într-o lună de zile, la intrarea în fiecare sat al comunei Valea Iașului vor apărea marcaje care vor indica viteza maximă admisă pe drumurile locale. Pentru acele sate care sunt străbătute de DN, limita de viteză va rămâne cea stabilită prin lege de 50 km/h”, declară primarul Nicolae Barbu.

Asfalt și canalizare pe strada Mihai Viteazul
Se lucrează în continuare la introducerea canalizării pe DC 258 în satul Cerbureni (strada Mihai Viteazul) și la asfaltarea unui tronson de 1 km din acest drum. În paralel cu aceste lucrări se fac și branșamentele gospodăriilor la rețeaua de canalizare. Este vorba de 40 de branșamente la rețea a gospodăriilor existente și a unor gospodării viitoare, pentru că în zonă există un interes crescut pentru construcția de locuințe, având în vedere faptul că sunt asigurate toate utilitățile: apă, canalizare, asfalt.
În ceea ce privește situația de la Spitalul Valea Iașului, spital aflat în prima linie în lupta cu COVID-19, lucrurile au intrat într-o anumită stare de normalitate. Conform primarului Nicolae Barbu, managementul asigurat în spital a făcut ca situația să fie ținută sub control, în ciuda unor tensiuni preexistente. În prezent, doar 10 din cele 82 de persoane carantinate în luna aprilie au rămas să locuiască în locațiile puse la dispoziție de autoritățile locale, restul întorcându-se în propriile locuințe, fără a prezenta risc epidemiologic.

Tablete pentru elevi
Tot în ședința de Consiliu Local din luna aprilie, aleșii locali din Valea Iașului au votat înființarea Fondului ”Solidaritatea 2020 Valea Iașului”. ”Scopul acestei structuri este de a strânge fonduri de la persoane fizice și juridice în vederea ajutorării persoanelor defavorizate pe parcursul acestei perioade dificile, dar și în situații normale pentru susținerea persoanelor cu venituri mai mici. Este un fond constituit separat la nivel local, iar banii vor fi folosiți transparent”, declară primarul Nicolae Barbu. Totodată, la inițiativa edilului șef din Valea Iașului, au fost achiziționate tablete pentru zece copii care nu puteau participa la cursurile online din învățământ. Tabletele au fost achiziționate pe baza unor ajutoare de urgență în valoare de 500 lei/fiecare acordate de Primărie părinților copiilor. Astfel, în acest moment, toți copiii din localitate au acces la învățământul online.