cepariCu două proiecte pentru care se așteaptă semnarea contractului de finanțare cu Compania Națională de Investiții și alte trei depuse la Ministerul Dezvoltării pentru o posibilă finanțare, administrația locală din Cepari are toate motivele să creadă că și anul acesta va fi unul cel puțin de bun ca anul trecut, din punct de vedere investițional.

”Contractele cu CNI nu au fost semnate din cauza situației create de pandemie, însă așteptăm să fim chemați atât pentru reabilitarea rupturii de mal, cât și pentru construirea unui baze sportive moderne. După predarea amplasamentelor, CNI va scoate la licitație obiectivele și, cel mai probabil, lucrările vor începe chiar de anul acesta”, a declarat primarul Cristian Ciobanu.
Încă de anul trecut sunt depuse la Ministerul Dezvoltării documentații pentru modernizarea prin asfaltare a drumurilor comunale, dar și pentru extinderea canalizării. ”Am depus totodată și solicitare de finanțare pentru rețea de gaze în comună și, din câte am auzit, pentru acest tip de investiție se va deschide o linie de finanțare separată”, a mai spus edilul din Cepari.
În continuare se lucrează la finalizarea podurilor construite cu finanțare guvernamentală, prin PNDL 2. ”Podul de la Budani este demult terminat, urmează în cel mai scurt timp să-l finalizăm pe cel de la Sârboaia, iar la cel de la Rotundu mai sunt de montat gabioanele și rampele. Într-un stadiu foarte avansat suntem și cu alimentarea cu apă de la Cepari Ungureni și Urluiești, proiect finanțat tot prin PNDL 2, fiind făcute deja 200 de racordări.”, a mai spus șeful executivului din Cepari.