stoenestiAdministrația comunei Stoenești a finalizat în luna mai captarea unui nou izvor de apă în satul Piatra. Cantitatea de apă din rețea a fost astfel suplimentată, iar autoritățile locale speră să nu mai existe probleme cu debitul apei pe timpul verii. ”Am făcut o suplimentare cu cca. 25 mc/apă în 24 de ore, acum nu ar mai trebui să fie probleme cu cantitatea de apă care ajunge la oameni. În special pe timpul verii se consumă mai mult, dar prin această lucrare presiunea și debitul ar trebui să fie la parametri optimi”, declară primarul Ion Marin. Captarea izvorului de apă din satul Piatra a fost realizată cu fonduri proprii de autoritățile din comuna Stoenești.

Rețeaua de canalizare, în lucru
În paralel, în comună continuă lucrările de modernizare a rețelei de alimentare cu apă și introducere a sistemului de canalizare. Investițiile sunt realizate cu fonduri guvernamentale prin PNDL 2. ”Au fost executate lucrările la apă și canalizare pe un tronson de 3 km din totalul de 11 km. Stația de epurare a sistemului de canalizare va fi amplasată lângă baza sportivă din localitate. Proiectul prevede introducerea rețelei de canalizare în zona Stoenești. Pe viitor vom căuta soluții de finanțare pentru extinderea rețelei și în zona Bădeni”, adaugă primarul Ion Marin.
Totodată, în luna mai, în unitățile școlare din comună s-au făcut pregătirile necesare desfășurării în condiții de siguranță a examenului de evaluare națională pentru elevii de clasa a VIII-a. Administrația din Stoenești a achiziționat soluții dezinfectante, termoscaner, mănuși și măști de protecție pentru elevi și cadre didactice.

Proiectul pentru gaze, depus la minister
Proiectul privind înființarea rețelei de gaze în localitate a fost depus în luna mai la Ministerul Dezvoltării, fiind printre primele proiecte depuse pe linia de finanțare pe care ministerul a deschis-o special pentru finanțarea rețelelor de gaze în cadrul PNDL 2. Cum licitația pentru realizarea rețelei de gaze fost făcută, autoritățile din Stoenești au în vedere demararea investițiilor cu fonduri proprii, iar ulterior, în funcție de data la care vor fi alocate finanțările de la Executiv, lucrările vor continua cu finanțare guvernamentală.