Tipărire

schitu golestiDouă asistente și o infirmieră, infectate cu Covid 19, localnice din comuna Schitu Golești, sunt în continuare internate la Spitalul Județean, respectiv Spitalul din Mioveni. Starea lor este foarte bună, conform declarațiilor primarului Vasile Miriță.

”Persoanele respective lucrează la Spitalul din Câmpulung și acolo s-au infectat. Familiile lor sunt în izolare, le asigurăm tot ce le trebuie. Important și îmbucurător este faptul că, deși am avut peste 90 de persoane care au venit din străinătate de la începutul lunii martie, nimeni nu a fost bolnav. Toți aceștia, la momentul de față au ieșit din izolare. Problema a fost că cei mai mulți (vorbim de cei care s-au întors) nu au venituri și, pe perioada izolării, nu aveau practic cu ce să-și asigure cele necesare traiului pentru ei și familii. I-am ajutat cum am putut, prin sponsori, și le-am asigurat o masă caldă. Concluzia este că avem situația sub control și că, din fericire, lucrurile stau mult mai bine decât erau previziunile. Agenții economici din localitate nu au stopat activitatea, decât unul singur, pentru o săptămână, iar noi, de asemenea, am continuat investițiile”, a declarat edilul șef.
S-a lucrat, așadar, la canalizare, în același ritm alert, iar din 4 mai, spune primarul Vasile Miriță, se va da ordinul de începere pentru extinderea rețelei de gaze naturale pe strada Povernei. ”Concomitent, am început modernizarea iluminatului public; avem  trei echipe care simultan care înlocuiesc și montează lămpi noi, în toată localitatea. Singurul loc unde activitatea a fost întreruptă, la decizia antreprenorului, din motive întemeiate – pentru siguranța muncitorilor, este modernizarea Căminului Cultural. Aici, lucrările vor fi reluate după 15 mai.”,  a mai punctat șeful executivului din Schitu Golești.