Tipărire
domnesti 1Este sigur: comuna Domnești va avea sală de sport cu o capacitate de 160 de locuri, cu fonduri de la Compania Națională de Investiții. ”După ridicarea studiilor topografice și luarea avizelor, teoretic CNI poate scoate la licitație investiția. O să dureze puțin luarea acestor avize, deoarece locul unde se va construi sala de sport face parte dintr-un sit arheologic și ne va trebui un acord de la Ministerul Culturii. Cu toate acestea, sunt speranțe ca licitația pentru atribuirea lucrării să aibă loc la sfârșitul verii”, a explicat primarul Gabriel Zăvoianu.Cât de curând va avea loc și licitația pentru construirea grădiniței din centrul localității, obiectiv ce se va realiza cu fonduri europene. Având în vedere că termenul de finalizare este mai anul viitor, firma care va fi desemnată să realizeze lucrarea va trebui să fie serioasă și promptă.
 
Lucrările la Centrul Civic, finalizate
Comuna Domnești are o nouă înfățișare. Amenajarea centrului civic, începută de luna trecută, a fost finalizată. Pentru limitarea costurilor, conducerea Primăriei a angrenat în activități angajații aparatului administrativ precum și persoanele ce primesc ajutor social. ”Am lucrat cu toții, iar rezultatul este unul pe măsura așteptărilor. Mă bucur foarte tare că oamenii sunt foarte mulțumiți de cum arată acum centrul localității. Lucrările de amenajare au atât scop estetic, cât și practic”, a declarat primarul Gabriel Zăvoianu.
Între timp, au continuat și investițiile în infrastructură. ”Avem promisiunea din partea antreprenorului că în maxim două luni se vor finaliza racordurile la sistemele de apă și canalizare. Pe de altă parte, am avansat cu modernizarea infrastructurii rutiere și pe strada Spiru Haret. Lucrăm în această perioadă la amenajarea canalelor pluviale și pregătirea tronsonului pentru turnarea asfaltului.”, spune edilul șef.
Tot în această perioadă în comună, administrația locală face lucrări de decolmatarea a văilor adiacente Râului Doamnei, precum Valea Bercoaiei, Valea lui Gheorghe și Valea lui Primăruș dar și lucrări de amenajare a șanțurilor pe Strada Mihai Eminescu.