bughea de sus 2Până la momentul de față în comuna Bughea de Sus conducta pentru sistemul de canalizare a fost introdusă pe o lungime de 12 km. De curând, spune primarul Nicolae Tarbă, au început lucrările și la racorduri. ”Proiectul prevede și realizarea racordurilor astfel că, în același timp cu îngroparea țevilor, se fac și racorduri. Deja le avem realizate pe o distanță de 4 km. Și la podeț lucrările au avansat, chiar dacă antreprenorul a decis, din motive obiective, să stopeze lucrul pentru această perioadă. După 15 mai muncitorii se vor întoarce la lucru și vor turna bitumul, urmând să finalizeze investiția.”, a declarat edilul din Bughea de Sus.

Deși a fost înregistrat un deces al unei persoane depistată pozitiv cu virusul COVID 19, șeful executivului spune că nu există infectare intracomunitară. ”Persoana respectivă era în vârstă și a fost internată în spital pentru alte afecțiuni. Cel mai probabil, de acolo a contractat virusul. La momentul de față mai avem o singură persoană în izolare, din cele 70 care s-au întors din străinătate, ceea ce înseamnă că situația a fost gestionată corect. Continuăm să monitorizăm persoanele în vârstă pentru a ne asigura că nu le lipsește nimic și pentru a le veni în întâmpinare la vreo nevoie. Le mulțumesc pe această cale cetățenilor din localitate care au strâns alimente pe care le-am donat familiilor cu situație financiară precară. Iată că în momente de cumpănă oamenii știu să fie aproape și să se ajute reciproc”, a mai afirmat primarul din Bughea de Sus.