barla 2Administrația comunei Bârla are în derulare mai mult investiții în această perioadă. Una dintre acestea vizează modernizarea Căminului Cultural din satul Mozăceni Vale, obiectiv derulat cu finanțare europeană și contribuția autorităților locale. Lucrările presupun recompartimentarea căminului cultural, amenajarea de vestiare și grupuri sanitare, montarea unor sisteme de încălzire și ventilație, refacerea scenei și schimbarea acoperișului clădirii. De asemenea, căminul cultural aflat în renovare va fi dotat cu toate cele necesare desfășurării activităților cultural-artistice.

Tot în satul Mozăceni Vale se lucrează la amenajarea unui parc, aici fiind inclusă mutarea Monumentului Eroilor din zonă. Administrația locală are în desfășurare, în această perioadă, și realizarea unor grupuri sanitare la Școala Gimnazială Bârla. Noile toalete vor fi gata la sfârșitul verii. ”Proiectul de realizare a două terenuri multifuncționale de sport cu suprafață de tartan se află în evaluare tehnică și urmează să demarăm lucrările. Terenurile vor fi amplasate în satele Mozăceni Vale și Urlueni și vor fi realizate cu fonduri europene”, declară primarul Gheorghe Voicu.
În luna martie, administrația comunei Bârla a desfășurat o campanie de plantare a copacilor pe domeniul public. De-a lungul drumului județean care tranzitează localitatea au fost sădiți platani, iar în zona blocurilor din satul Mozăceni Vale au fost plantați arbuști tuia. 

Măsuri împotriva răspândirii coronavirusului
În ceea ce privește lupta împotriva răspândirii virusului COVID-19, autoritățile din comuna Bârla au luat toate măsurile indicate de autoritățile statului. În locurile publice au fost montate afișe cu măsurile ce trebuie respectate de către cetățeni, accesul în cadrul primăriei a fost limitat, spațiile de lucru sunt dezinfectate cu o frecvență de 2 ore, iar toate persoanele care intră în sediul administrativ sunt înregistrate într-un registru special. De asemenea, persoanele aflate în autoizolare pe raza localității sunt permanent monitorizate de autorități. Totodată, barurile și magazinele din localitate au fost notificate cu privire la măsurile instituite de stat referitor la activitățile de servire și consum a produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice.