sapataÎncepute anul trecut, lucrările de modernizare a Căminului Cultural Săpata continuă și în această perioadă. Investițiile se derulează cu finanțare europeană la care se adaugă contribuția autorităților locale. Pe lângă modernizare, acestea au în vedere și dotarea așezământului cultural. Lucrările vor fi gata în acest an.
De asemenea, la nivelul administrației publice locale se află în lucru două studii de fezabilitate privind proiecte de interes public. Este vorba de asfaltarea a 12 km de drumuri locale, în toate satele comunei, și introducerea canalizării în comună.

Măsuri de protecție
Acțiunea de pietruire a drumurilor locale, programată pentru această primăvară, a fost amânată. ”Având în vedere că a fost o iarnă ușoară și drumurile se află într-o stare bună, am decis să amânăm pietruirea drumurilor pentru lunile următoare. A fost o hotărâre luată și în funcție de situația în care ne aflăm, de răspândire masivă a noului coronavirus. Și la nivelul localității și în Primărie am implementat o serie de măsuri cu scopul prevenirii contaminării cu această boală. Am realizat o campanie de informare a cetățenilor cu privire la măsurile de protecție în scopul prevenirii infectării cu virusul COVID-19, am discutat cu reprezentanții magazinelor să servească doar persoanele care vin și pleacă, nu este permis consumul de băuturi în incinta magazinelor. Totodată, monitorizăm atent persoanele aflate în autoizolare pe raza localității și pe cele vârstnice care locuiesc singure. La Primărie a fost suspendată activitatea de lucru cu publicul, cu excepția cazurilor urgente. Sigur, orice cetățean care vine cu o problemă este servit, nu refuzăm pe nimeni. Au fost luate măsuri de dezinfectare a suprafețelor din instituție, am comandat soluții de igienizare pentru angajați și respectăm regulile impuse de autorități pentru a ieși din această situație de criză cât mai repede”, declară primarul Laurențiu Micu.