Tipărire

stolniciBugetul de venituri și cheltuieli al comunei Stolnici  a fost votat în ședința de consiliu local din luna februarie. Aleșii locali au stabilit în ce direcții vor fi alocați banii, iar cea mai importantă concluzie este aceea că bugetul actual permite realizarea proiectelor propuse de administrația publică locală. Bugetul comunei Stolnici de anul acesta este, așadar, unul orientat spre dezvoltare.

„Pentru acest an avem un buget care ne permite să ne îndeplinim obiectivele propuse, să continuăm și să finalizăm investițiile aflate în derulare. Este un buget asemănător cu cel de anul trecut, sunt asigurate toate cheltuielile de funcționare, drept urmare pot spune că sunt mulțumit. În ceea ce privește investițiile majore, speranța noastră rămâne tot în fondurile europene. Aceasta este calea cea mai eficientă de a realiza proiecte importante pentru comunitatea locală”, declară primarul Sevastian Pupăză Roșu.
În luna februarie au continuat lucrările la dispensarul uman din centrul localității. Unitatea este realizată cu fonduri guvernamentale prin PNDL 2, iar autoritățile din Stolnici susțin că noul dispensar ar putea fi gata până la finalul lui 2020, dacă facturile pentru lucrări vor fi achitate la timp. De asemenea, în scurt timp se va pune punct final și la proiectul de amenajare a albiei râului Cotmeana în zona podului de pe drumul de acces către exploatațiile agricole din comună. Lucrarea este finalizată în proporție de 95%.

Alocări bugetare
Bugetul destinat secțiunii de dezvoltare a localității a primit fonduri și din partea Consiliului Județean. Astfel, administrației locale din Stolnici i-au fost repartizate sume după cum urmează: 200.000 de lei pentru amenajarea grupurilor sanitare de la Școala Gimnazială Stolnici, 50.000 de lei pentru realizarea gardului pe tronsonul Primărie - Școală, 200.000 de lei pentru afluirea pentru podul peste râul Cotmeana, de pe drumul care duce către terenurile agricole din localitate și, nu în ultimul rând, 250.000 de lei pentru modernizarea drumurilor comunale.

O primăvară frumoasă în suflet și în gând tuturor doamnelor și domnișoarelor! La mulți ani de 8 Martie!
Primăria și Consiliul Local Stolnici
Primar, Sevastian Pupăză Roșu