cetateni primar ian 2020 4Primarul comunei Cetățeni se declară destul de mulțumit de bugetul acestui an, însă motivele pentru care în localitate vor fi demarate numeroase investiții se datorează în principal finanțărilor guvernamentale și europene, pentru care conducerea aparatului administrativ a reușit atragerea de fonduri.

În afara proiectelor de investiții în derulare - amenajarea centrului civic (fonduri europene), reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă – proiect finanțat prin PNDL 2, construirea unei săli de sport prin Compania Națională de Investiții, modernizarea și dotarea Căminului Cultural - CNI, construirea unei grădinițe cu două săli de clasă, obiectiv realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, în localitate se vor implementa proiecte vizând incluziunea socială.
Comuna Cetățeni face parte dintre localitățile care, din cauza gradului crescut al sărăciei, este pe lista localităților eligibile pentru a obține finanțare  pentru un proiect în cadrul Axei prioritare 8.1, Programul Operațional Regional - „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale”, - „Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate, promovând incluziunea socială prin accesul la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități”.
”Concret, este un proiect în valoare de 100 de mii de euro, cu care vom reabilita o clădire, o vom dota și vom crea un centru social pentru persoanele din categorii defavorizate.”, spune primarul Claudius Ciobanu.

Această zi este o ocazie deosebită să vă aducem cele mai sincere și frumoase urări de bine, sănătate, prosperitate dumneavoastră, doamnelor și domnișoarelor, care ne sunteți atât de dragi fiecăruia dintre noi. 8 MARTIE fericit!
Primăria și Consiliul Local Cetățeni
Primar, Claudius Ciobanu