boteniPrimarul și viceprimarul comunei Boteni au fost premiați de Către Asociația Comunelor din România, pentru longevitate în fruntea administrației locale. Echipa compusă din Vasile Leau și Constantin Popescu a împlinit 3 mandate, timp în care colaborarea fructuoasă a dus la numeroase proiecte implementate pentru comunitate.

Pe lista investițiilor ce se vor implementa în acest an se află Căminul Cultural din Boteni, care va fi renovat și modernizat printr-o finanțare pe care administrația locală a obținut-o de la Compania Națională de Investiții. ”Deși de-a lungul timpului am mai renovat acest lăcaș de cultură, acum este vorba de reabilitarea structurii de rezistență, a acoperișului, de amenajat grupuri sanitare moderne, de realizat încălzirea centrală. Contractul este semnat și urmează scoaterea la licitație a lucrărilor. Dorim să mai depunem o cerere de finanțare, tot către Compania Națională de Investiții, pentru modernizarea stadionului și pentru amenajarea unui ștrand”, a declarat primarul Vasile Leau.
O altă noutate pentru localnici este aceea că în luna martie va fi scos pentru concesionare un obiectiv mult așteptat - rețeaua de gaze! ”Este vorba de o rețea de 10 km de gaze naturale, pentru care avem avizele de la Distrigaz. Va fi concesionată atât executarea proiectului tehnic, cât și execuția și distribuția gazelor naturale”, a anunțat edilul șef.
O altă veste bună se referă la faptul că localitatea Boteni este una din cele 26 comune din Argeș în care toate imobilele vor fi cadastrate gratuit și li se va întocmi carte funciară, prin proiectul național derulat de către ANCPI.

Primăvara care vine să vă fie plină de lumină, să aveți parte numai de bucurii. La mulți ani, doamnelor și domnișoarelor!
Primăria și Consiliul Local Boteni
Primar, Vasile Leau