cepariO veste foarte bună pentru locuitorii comunei Cepari este aceea că localitatea este prinsă, alături de alte 25 de comune din Argeș, în programul de cadastrare gratuită, acest lucru însemnând că toate imobilele, atât din extravilan cât și din intravilan, vor fi măsurate și li se vor întocmi cărți funciare, fără ca cetățenii sau autoritățile locale să scoată un leu din buzunar.

„Partea bună este că nu noi, ca administrație locală, vom organiza licitația, ci ANCPI-ul. Noi am mai încercat să găsim o firmă, prin celălalt program derulat la nivel național, însă suma era prea mică per imobil, și nu am reușit să găsim pe nimeni dispus să realizeze cadastrarea. Sperăm ca de data aceasta, având în vedere că este vorba de o licitație complexă, unde vizată nu va fi doar localitatea noastră, să se prezinte firme în măsură să realizeze cadastrarea. Zona noastră a fost cuprinsă în acest program datorită faptului că pe aici va trece autostrada spre Ardeal, și este în interesul tuturor ca localitatea să fie cadastrată”, spune primarul Cristian Ciobanu.
Din păcate, bugetul comunei pentru anul în curs nu ajunge pentru alocări la capitolul ”dezvoltare”. Conform afirmațiilor edilului șef, singura șansă pentru a demara noi investiții sunt granturile guvernamentale sau europene. ”Încercăm, așa cum am făcut-o și până acum, să atragem surse de finanțare pentru proiectele pentru care avem documentația întocmită. Până se deschid noi linii unde putem depune aceste proiecte, continuăm obiectivele începute, și anume cele două poduri prin PNDL, pentru care am primit co-finanțări de la Consiliul Județean.”, a mai afirmat primarul din Cepari.
Cele mai probabile noi investiții se vor implementa în localitate cu fonduri de la CNI. Demersurile sunt înaintate în acest sens. „Așteptăm să semnăm contractul cu Compania Națională de Investiții pentru construirea unei săli de sport, dar și pentru refacerea unei alunecări de teren”, a declarat primarul Cristian Ciobanu.

Primăvara să aducă tuturor doamnelor și domnișoarelor împlinirea viselor alături de cei dragi. Un 8 Martie însorit!
Primăria și Consiliul Local Cepari
Primar, Cristian Ciobanu