cateascaBugetul de venituri și cheltuieli al comunei Căteasca a fost aprobat în Consiliul Local la finalul lunii februarie. Conform conducerii Primăriei, sumele disponibile asigură acoperirea tuturor cheltuielilor de funcționare și există fonduri și pentru realizarea unor investiții importante în folosul comunității.

”La secțiunea de dezvoltare, cea mai mare parte a bugetului de anul acesta se va duce către investiția ”Înființare sistem de canalizare în satele Căteasca și Coșeri”, obiectiv pentru care am semnat contractul de lucrări. Vom începe lucrul la canalizare în luna aprilie. Pentru această investiție am primit un sprijin financiar din partea Consiliului Județean constând în suma de 150.000 de lei. Rețeaua de canalizare va avea o lungime de 9 km cu stație de epurare în zona podului peste râul Argeș”, precizează primarul Eugen Mira.

Gaze, asfalt și investiții la școli
Pe lângă lucrările la canalizare, în comuna Căteasca vor demara anul acesta și investiții noi, iar  alte proiecte aflate în derulare vor fi finalizate. Astfel, autoritățile locale vor să finalizeze gospodăria de apă din satul Siliștea (proiect derulat prin PNDL 2), să achiziționeze un tractor cu lamă și sărăriță pentru Serviciul de Gospodărire Comunală (proiect implementat cu fonduri europene prin GAL) și să amenajeze un teren de sport la Școala Cireșu. Pentru ultima lucrare, Consiliul Județean a alocat Primăriei Căteasca fonduri în valoare de 50.000 de lei. ”Un alt proiect important pe care îl vom derula anul acesta este cel de extindere a rețelei de gaze. Se vor face extinderi ale rețelei pe încă 10 tronsoane, în toate satele comunei și, astfel, aproape întreaga localitate va fi racordată la gaze. Lucrările vor fi realizate cu fonduri din bugetul local. De asemenea, în satele Coșeri și Siliștea vom amenaja două locuri de joacă, iar în satul Căteasca vom amenaja curtea școlii și vom realiza un părculeț pentru copii lângă Monumentul Eroilor. În primăvară vor demara toate aceste investiții”, declară primarul Eugen Mira. Nu în ultimul rând, în comuna Căteasca sunt programate anul acesta și lucrări de modernizare a drumurilor. Potrivit edilului șef din Căteasca, strada Vulpenilor (sat Siliștea) și strada Velceștilor (sat Gruiu) vor fi asfaltate.

Ziua de 8 Martie trebuie să fie un prilej de bucurie pentru toate femeile. Un sincer „La mulți ani!” tuturor doamnelor și domnișoarelor!
Primăria și Consiliul Local Căteasca
Primar, Eugen Mira