rociu 1Frumusețea satului românesc continuă să fie o sursă de inspirație pentru toate mijloacele media care se ocupă de promovarea obiceiurilor și tradițiilor autentice. La finalul lunii ianuarie, reprezentanții Radio România Antena Satelor au poposit în satul Șerbănești din comuna Rociu, pentru a organiza o șezătoare ca pe vremuri, menită să readucă în lumină caracterul unic al rânduielilor de odinioară. La aceasta au participat elevii Școlii Gimnaziale „Gheorghe Mocanu”, cadre didactice, bătrâni ai satului, preoți și localnici.

Primarul Aurel Bălășoiu a fost și de această dată gazda perfectă pentru reprezentanții postului de radio. Emisiunea a fost moderată de cunoscuta interpretă de muzică populară Polina Gheorghe, originară din județul Argeș, și de colegele sale Narcisa Băleanu și Lorena Nechifor Oltean.

„Satul românesc este un arc peste timp”
În mijlocul oamenilor gospodari din comuna Rociu, tradițiile satului românesc au fost reînviate într-un cadru de poveste, cu ștergare și fețe de mese cusute manual și asezonat cu mirosul îmbietor al gustoaselor preparate tradiționale, pregătite cu grijă de gospodinele satului. Vocile și zâmbetele cristaline ale copiilor care au cântat și recitat poezii au bucurat publicul. Prezentarea localității, a obiceiurilor locului, de la agricultură, la confecționarea vestelor, opincilor, a costumelor populare rociu 2la prepararea săpunului, practicarea dogăritului și a descântatului de deochi, dar și rețetele secrete ale gospodinelor din sat, toate au constituit puncte de atracție ale emisiunii „Lada cu zestre”, pe care cei de la Radio România Antena Satelor au înregistrat-o în comuna Rociu. Succesul emisiunii realizate în comună a fost dovedit și de zecile de ascultători care au felicitat gazdele evenimentului, atât pentru pregătire cât și pentru păstrarea cu sfințenie a tradițiilor și obiceiurilor străvechi. „Satul românesc este un arc peste timp, care ne ține pe noi în strânsă legătură cu ceea ce am avut mai frumos: copilăria. Cu ajutorul lui Dumnezeu, al oamenilor, cu dragoste și cu bunăvoință am reușit să facem atâtea lucruri bune și frumoase în această comună. Avem patru case de cultură, șase biserici, incluzând-o și pe cea veche, școli, toate aceste instituții promovează și duc mai departe tradițiile satului românesc. După 60 de ani petrecuți în comuna Rociu, personal mă consider un stâlp pentru această localitate și voi continua să muncesc pentru cetățeni și pentru viitorul copiilor noștri”, a spus primarul Aurel Bălășoiu, în cadrul emisiunii „Lada cu zestre” de la Radio România Antena Satelor.

Mereu puternice și hotărâte, sufletul vostru știe ce este iubirea, cum se dăruiește și cum se primește fericirea. Pentru voi, doamnelor și domnișoarelor, un sincer „La mulți ani!” de 8 Martie.

Primăria și Consiliul Local Rociu
Primar, Aurel Bălășoiu