nucsoaraFondurile din bugetul de anul acesta nu sunt suficiente pentru a acoperi necesitățile administrației comunei Nucșoara, primarul Ion Cojocaru declarându-se nemulțumit de previziunile financiare. Deși resursele sunt limitate, lucrările la obiectivele de investiții aflate în desfășurare vor continua anul acesta, preponderent cu fonduri din bugetul propriu al localității.

„Este un buget sub așteptări, insuficient pentru nevoile noastre. Banii pentru investiții sunt puțini, și ca atare ne vom concentra pe ceea ce putem realiza cu fonduri din bugetul local”, precizează edilul șef din Nucșoara. În prezent se lucrează la reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural Nucșoara, iar din primăvară vor fi reluate lucrările la alimentarea cu apă a satului Slatina, investiție derulată cu fonduri de la Guvern. După terminarea alimentării cu apă, autoritățile locale au în vedere asfaltarea străzilor din acest sat. „Anul acesta pregătim un proiect pentru asfaltarea drumurilor nemodernizate din satul Slatina. Totodată, facem pregătiri în vederea demarării unui proiect turistic ambițios. Este vorba de decolmatarea Lacului Învârtita și amenajarea turistică a Măgurei, astfel încât cele două obiective să devină puncte de atracție pentru turiștii care vin în zonă. Pentru amenajarea monumentului de pe Vârful Măgura intenționez să organizez un concurs de proiecte care va sta la baza viitorului proiect turistic. Vreau să discut întâi cu mai mulți arhitecți, să-mi fac o idee cu privire la amenajare și apoi voi căuta soluții pentru finanțarea proiectului”, declară primarul Ion Cojocaru.

De 8 Martie, doamnelor și domnișoarelor, să aveți parte de o primăvară frumoasă, cu soare, fericire și iubire. La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Nucșoara
Primar, Ion Cojocaru