Tipărire

nucsoaraPrimăria comunei Nucșoara și-a stabilit obiectivele pentru acest an, iar planurile administrației publice locale vizează finalizarea proiectelor aflat în derulare, dar și demararea unor investiții ambițioase. ”Ne propunem, în primul rând, să ducem la bun sfârșit obiectivele aflate în derulare. Mă refer aici la alimentarea cu apă a satului Slatina, proiect realizat în proporție de 35%, să finalizăm modernizarea Căminului Cultural Nucșoara, unde avem un grad de realizare a lucrărilor de 40%, și să facem recepția lucrărilor de asfaltare a DC 268 Sboghițești-Nucșoara-Brădet, în lungime de 6,8 km”, precizează primarul Ion Cojocaru.

De asemenea, autoritățile din Nucșoara își propun ca după terminarea lucrărilor la alimentarea cu apă, să asfalteze 10 km de drumuri locale în satul Slatina. Anul acesta se va lucra la studiul de fezabilitate pentru acest proiect. Nu sunt însă singurele drumuri vizate spre a fi modernizate, întrucât conducerea Primăriei Nucșoara are în plan să facă anul acesta documentațiile necesare pentru modernizarea a încă două străzi în satul Sboghițești. Este vorba de Strada Râului și Strada Dumitreanu, continuare cu Tecioiu.
Din lista obiectivelor propuse pentru 2020 fac parte și două proiecte din zona de agrement și turism. ”Intenționăm să facem un studiu de fezabilitate pentru un proiect ce va avea în vedere amenajarea turistică a Lacului Învârtita și a Vârfului Măgura, în scopul dezvoltării turismului în zonă. Totodată, anul acesta vom analiza care sunt posibilitățile prin care putem interveni la Tabăra Nucșoara, în scopul modernizării acesteia. Momentan tabăra are o capacitate de 40 de locuri, este funcțională, dar are nevoie de investiții masive pentru a oferi copiilor condiții optime pentru cazare și agrement. Dintr-o primă analiză pe care am făcut-o, ar fi nevoie de circa 3 milioane de euro pentru a moderniza tabăra. O să studiem toate posibilitățile prin care putem interveni aici. Ne dorim să readucem acest obiectiv la statutul pe care îl merită”, declară primarul Ion Cojocaru.