albota 1În prima lună a anului administrația din Albota a demarat lucrările de asfaltare a Străzii Morlovani, pe o lungime de 2,8 km, investiție ce va fi realizată cu fonduri de la bugetul local. În paralel se lucrează la sistemul de alimentare cu gaze naturale de la Cerbu, acolo unde deja pe două străzi – Ulița Mare și Ulița Mică, au fost efectuate branșări la gospodării. „Inițial, pentru asfaltarea Străzii Morlovani obținusem finanțare guvernamentală prin Fondul de Dezvoltare și Investiții. Cum această structură a fost desființată, Consiliul Local a hotărât să se aloce bani de la bugetul local pentru acest obiectiv de investiții. În maxim 3 luni, lucrările vor fi gata. Pe lângă asfaltare, vor fi realizare aici șanțuri betonate și podețe către proprietăți. În privința alimentării cu gaze de la Cerbu, estimez că până în luna iunie și această lucrare va fi gata”, spune primarul Ion Dumitru. Tot anul acesta sunt șanse mari să înceapă lucrările la construcția unei săli de sport, în curtea școlii de centru din localitate. „Proiectul a primit finanțare prin Compania Națională de Investiții și este în faza licitației privind stabilirea executantului. Valoarea investiției este de 77 de miliarde de lei vechi. Va fi o sală de sport modernă, supraetajată, cu tribune cu o capacitate de 180 de locuri”, explică edilul șef din Albota.