Tipărire

barlaPe lângă finalizarea proiectelor aflate în derulare în infrastructură, utilități și cultură, în 2020, administrația comunei Bârla își propune să demareze noi investiții. Planurile conducerii Primăriei Bârla și obiectivele propuse, în interviul de mai jos, cu primarul Gheorghe Voicu.
- Domnule primar, la momentul actual, în comună aveți mai multe proiecte în desfășurare, mare parte dintre acestea finanțate din surse externe. În ce stadiu sunt investițiile?

- Pe DC 137 Malu-Bârla am finalizat construcția unui podeț și urmează să înceapă asfaltarea acestui drum comunal, pe o lungime de 6,3 km. Am așteptat finalizarea lucrărilor la alimentarea cu apă pe acest tronson, pentru a putea asfalta drumul. Se lucrează, de asemenea, la reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural Mozăceni Vale, investiție derulată cu fonduri europene. Căminul va beneficia și de dotarea cu toate cele necesare desfășurării activităților cultural-artistice. Va fi gata anul acesta. În derulare se află și proiectul de alimentare cu apă a localității, finanțat prin PNDL 2. În prezent avem introduse conducte pe 30 km de rețea din totalul de 45 km, trei foraje realizate și o parte din gospodăria de apă. Sper ca acest obiectiv să fie finalizat până în 2021. Avem un studiu de fezabilitate pentru realizarea rețelei de gaze în comună, rețea cu o lungime de 30 km, care să cuprindă toate satele. Căutăm soluții de finanțare pentru proiect, aici fiind vorba de o investiție de 90 de miliarde de lei vechi. În curs  de execuție se află și amenajarea unui parc în satul Mozăceni Vale. A fost reamenajat Monumentul Eroilor de aici, se amenajează aleile și spațiul verde și se va îngrădi parcul. Nu în ultimul rând, se lucrează la cadastrarea sistematică a 2.000 de imobile de pe raza comunei, iar pentru traseul gazoductului BRUA (intravilan și extravilan), cadastrul se apropie de finalizare.  
- Ce proiecte noi aveți în plan pentru 2020?
- În fiecare an îmi propun să realizez investiții utile cetățenilor comunei. Până la urmă, acestea stau la baza dezvoltării locale. Anul acesta intenționăm să deschidem un cabinet medical în satul Mândra, în incinta școlii. Este amenajat, dar a fost scos din circuitul școlar și atunci trebuie să-l dotăm și să obținem avizele de funcționare de la instituțiile abilitate. Totodată, în scurt timp, vom demara execuția celor două terenuri multifuncționale de sport, în satele Urlueni și Mozăceni Vale. În primăvară, la Școala Gimnazială Bârla, vor fi amenajate grupuri sanitare în interior și sper să reușim să accesăm finanțare și pentru alte lucrări la școală. Avem în plan anveloparea termică a clădirii, schimbarea acoperișului, amenajarea unor alei perimetrale.
- Există modificări la nivelul taxelor și impozitelor pe care cetățenii trebuie să le achite anul acesta?
- Nu, nu există. Sunt aceleași de anul trecut, inclusiv pentru societățile comerciale. Taxele au fost doar indexate cu rata inflației, pentru că așa prevede legislația în vigoare. Rămâne valabilă, de asemenea, reducerea de 10% pentru cei care își achită obligațiile fiscale până la data de 31 martie. Și taxa pentru colectarea gunoiului rămâne la fel, 4,7 lei/persoană. Din luna martie vom trece la colectarea deșeurilor menajere în sistem individual la pubelă, din poartă în poartă. În această perioadă suntem în plină acțiune de distribuire a pubelelor pentru gospodăriile din comună.