receaAnul viitor, administrația comunei Recea va demara lucrările de modernizare a drumului de interes local Deagu de Sus – Deagu de Jos. Proiectul privind asfaltarea drumului a fost aprobat la finanțare în cadrul Fondului Național de Dezvoltare și Investiții (FNDI), iar suma ce urmează a fi alocată pentru lucrări este de aproximativ 60 de miliarde de le vechi.
Proiectul prevede asfaltarea a 4,5 km de drum local și realizarea lucrărilor complementare, amenajarea șanțurilor, podețe și rigole la pantă. Tot în scopul modernizării drumurilor din comună, la Recea sunt în desfășurare în această perioadă alte lucrări de asfaltare pe trei tronsoane de drumuri. Este vorba de cele două centuri ale localității și drumul care le leagă, cel care duce spre Poiana Târgului. Investițiile sunt realizate cu fonduri guvernamentale, prin PNDL, și au termen de finalizare anul viitor.

Nu în ultimul rând, conducerea Primăriei Recea s-a ocupat în luna noiembrie de punerea la punct a pregătirilor pentru iarnă. Pe lângă aprovizionarea cu combustibil și antiderapant, utilajele din dotarea autorităților au fost pregătite pentru deszăpezirea drumurilor. ”Drumurile locale vor fi curățate de zăpadă cu utilajele proprii, vom face deszăpezirea în regie proprie. Avem un tractor și un buldoexcavator, dar ne vor ajuta mult și utilajele achiziționate anul acesta cu fonduri europene, în special plugul pentru zăpadă”, declară primarul Marin Pană.