Tipărire

corbiÎntre 14 și 17 noiembrie, la Romexpo București a avut loc Târgul de Turism al României, manifestare la care administrația din Corbi a ținut să participe, pentru a promova comuna, tradițiile, obiceiurile și obiectivele turistice ale zonei. Standul Primăriei Corbi a avut parte și de o vizită la nivel înalt: ministrul Economiei, Virgil Popescu.

”Participarea comunei noastre cu un stand la Târgul Internațional de Turism a fost, fără doar și poate, o reușită, aducând plus valoare localității, evenimentul fiind destul de animat și bine organizat. Am avut atât producători locali cu produse tradiționale expuse spre degustare, care au făcut impresie, cât și promovarea evenimentelor, prin care comuna noastră este deja celebră: “Rapsodia Păstorească”, „Festivalul Stonebird”, “Fiii satului Poienărei” etc. Putem exploata turismul cu succes, având o ofertă diversificată, pentru orice tip de turist: obiective istorice cum este Biserica Rupestră sau Râpa Haiducilor, urcatul pe munte, baze de agrement, produse tradiționale, evenimente cultural-sportive. Aici, la Corbi, valorile tradiționale se îmbină cu noul, cu atracțiile moderne, ceea ce face din comuna noastră destinația perfectă pentru vacanțe, atât vara cât și iarna. Am avut parte de mulți vizitatori la stand, printre care s-a numărat și ministrul Economiei, Virgil Popescu. Aceasta nu poate decât să ne bucure, fiind o dovadă în plus că localitatea Corbi devine pe zi ce trece o destinație de vacanță pentru turiștii din România și nu numai.”, ne-a declarat primarul comunei, Virgil Baciu.