poienarii de muscelProiectul privind introducerea rețelei de gaze în Poienarii de Muscel  a fost declarat eligibil de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză și, în mod firesc, urmează să primească finanțare prin Fondul de Dezvoltare și Investiții. ”Proiectul a fost declarat eligibil, dar așteptăm să vedem dacă ni se aprobă și finanțarea lucrărilor. Deocamdată, la nivel național, nu se știe ce se va întâmpla cu acest Fond de Dezvoltare. Dacă va rămâne așa, dacă se va transforma în PNDL 3 sau va avea altă titulatură. În momentul în care vom semna contractul de finanțare pentru gaze vom avea certitudinea că acest proiect poate fi realizat”, declară primarul Ion Banzea.
Pregătirile pentru iarnă au inclus și acțiuni de pietruire a drumurilor locale, lucrări efectuate în luna noiembrie. De asemenea, conducerea Primăriei a pus material antiderapant pe drumurile în pantă, iar deszăpezirea căilor de acces, ca în fiecare an, va fi realizată cu forțe proprii de autoritățile din Poienarii de Muscel.

Investiții în curs de finalizare
Administrația locală vrea să finalizeze cele două proiecte finanțate prin PNDL – amenajarea dispensarului uman și captarea izvorului de apă de la Valea Iederii – până la sfârșitul anului. Tocmai de aceea, în această perioadă se lucrează la foc continuu pentru punerea la punct a ultimelor detalii la cele două obiective. ”La niciunul dintre cele două proiecte nu mai avem mult, undeva la 10% din lucrări. Izvorul de apă de la Valea Iederii e aproape gata, a fost montată și stația de clorinare. La dispensar mai trebuie montată centrala termică și mai sunt de făcut câteva finisaje la interior. Anul viitor ne vom ocupa de obținerea autorizației de funcționare”, afirmă edilul-șef din Poienarii de Muscel.