cateascaUn proiect de anvergură al autorităților din comuna Căteasca are toate șansele să devină realitate după ce Guvernul a aprobat solicitarea de finanțare depusă de administrația locală în cadrul Fondului de Dezvoltare și Investiții (FDI). În luna octombrie, proiectul de înființare a rețelei de canalizare în satele Cireșu, Siliștea și Gruiu a fost aprobat la finanțare, suma ce urmează a fi alocată fiind de 26.222.465 de lei.

”Sigur ca este o veste bună pentru noi și pentru locuitorii comunei Căteasca. Dar trebuie să fim realiști și să spunem lucrurilor pe nume. Această finanțare prin FDI este de fapt un împrumut care ne ajută pe noi ca administrație locală să realizăm o urgență investițională, în speță rețeaua de canalizare în cele trei sate. Dar, în prealabil, este important să facem o evaluare contabilă la nivelul Primăriei, o analiză riguroasă a veniturilor, să vedem exact la ce anume ne angajăm, dacă putem susține rambursarea împrumutului. Momentan purtăm negocieri pentru stabilirea sumelor cotă parte care ne revin nouă și analizăm rentabilitatea împrumutului. Proiectarea o avem deja făcută. Pasul următor ar fi semnarea contractului de finanțare cu ministerul”, declară viceprimarul Adrian Bănuță. Conform proiectului aprobat, sistemul de canalizare din cele trei sate ar urma să aibă o lungime de 36 de km, cu stație de epurare în satul Gruiu, și va deservi un număr de 2.100 de locuitori.

Investiții în derulare
Pe de altă parte, momentan autoritățile locale vor să introducă canalizarea în satele Coșeri și Căteasca cu fonduri proprii. ”Suntem în procedură de achiziție publică a lucrărilor, proiectare și execuție, pentru sistemul de canalizare în satele Coșeri și Căteasca. Sperăm să avem contractul de lucrări semnat până la sfârșitul anului. Proiectul include 10 km de rețea de canalizare în cele două sate și realizarea unei stații de epurare. Investiția în rețeaua de canalizare din celelalte trei sate, aprobată la finanțare prin FDI, ar fi o completare ideală a acestui proiect. Rămâne de văzut în ce condiții poate fi încheiat contractul de finanțare”, declară primarul Eugen Mira. Alte două investiții ale autorităților din Căteasca sunt în curs de realizare în această perioadă. Este vorba de amenajarea gospodăriei de apă din satul Siliștea și realizarea a cinci locuri de joacă în localitate. Toate aceste obiective vor fi gata până la finalul anului, dau asigurări reprezentanții Primăriei Căteasca.