stefan cel marePrin rectificarea din luna octombrie, în bugetul Primăriei Ștefan cel Mare a fost virată suma de 142.000 de lei, bani destinați cheltuielilor de funcționare, de la cele de personal (indemnizațiile persoanelor cu handicap și salariile însoțitorilor acestora) la plata utilităților (energie electrică, facturi restante la salubritate). Potrivit conducerii administrației locale, suma este suficientă pentru acoperirea cheltuielilor până la finalul anului.
Pe plan investițional continuă lucrările la modernizarea interioară a Școlii Gimnaziale Ștefan cel Mare. În această lună vor fi montate caloriferele și se va pune în funcțiune noua centrală termică a școlii. Proiectul derulat în cadrul școlii este realizat în proporție de 70%.

Din primăvară, în comuna Ștefan cel Mare vor fi montate mai multe camere de supraveghere video. Acestea vor fi amplasate la intrarea și ieșirea din comună și în principalele intersecții. ”Investiția se va realiza cu fonduri europene prin GAL, am semnat contractul de finanțare la CRFIR . În prezent se lucrează la proiectare. Camerele vor fi montate în primăvară. Înregistrările vor fi stocate în cadrul unui centru de monitorizare al sistemului de supraveghere video, amplasat la sediul Primăriei”, declară primarul Niculae Vidan. Valoarea de finanțare a proiectului este de 56.000 de euro, la care se adaugă contribuția autorităților locale. Principalele obiective vizate de investiție sunt creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și prevenirea faptelor de natură antisocială.