musatestiLuna octombrie a venit cu o veste importantă pentru administrația și cetățenii comunei Mușătești. Proiectul de modernizare a unui drum important din localitate a fost aprobat la finanțare în cadrul Fondului de Dezvoltare și Investiții (FDI), finanțat de Guvern.
”Ne-a fost acceptată finanțarea pentru modernizarea prin asfaltare a DC 218, care leagă satele Costești, Vâlsănești și Stroești. Proiectul prevede asfaltarea a 5,3 km de drum, realizarea rigolelor și a șanțurilor și reabilitarea a două poduri de pe traseu. Vom duce clarificările necesare la minister și urmează semnarea contractului de finanțare. Noi oricum aveam licitația făcută pentru asfaltarea drumului, mai avem doar un aviz de ridicat de la Apele Române pentru demararea lucrărilor. Avem disponibile 3 miliarde de lei în bugetul local pentru această investiție. Deci, chiar și în cazul în care nu primim banii prin FDI, tot ne apucăm de modernizarea DC 218 cu forțe proprii”, declară primarul Constantin Oancea. Finanțarea aprobată pentru comuna Mușătești este de aproximativ 88 de miliarde de lei.

Lucrările la podul de la Valea Teascului au fost deocamdată sistate, din lipsă de fonduri. Administrația locală înregistrează o plată restantă de circa 2,65 miliarde de lei la constructorul lucrării. În ceea ce privește proiectul derulat prin PNDL – alimentarea cu apă a localității, lucrările continuă, însă și aici sunt sincope în decontarea facturilor pentru lucrările executate. Două dintre solicitările de decontare depuse de autoritățile din Mușătești la Ministerul Dezvoltării au fost rezolvate, însă cea de-a treia factură nu a fost plătită deocamdată.
În altă ordine de idei, administrația locală a modernizat Căminul Cultural Mușătești prin realizarea unei anexe la clădire, constând într-un bloc alimentar. Acesta dispune de un spațiu frigorific și o bucătărie complet dotată. Investiția a fost realizată în ideea ca cei care doresc să organizeze evenimente festive la căminul cultural să beneficieze de toate condițiile pentru desfășurarea acestora.