domnestiPeste 60%din racordurile la sistemele de apă și canalizare din Domnești au fost realizate. Conform declarațiilor primarului Gabriel Zăvoianu, investiția realizată cu fonduri guvernamentale, prin PNDL 2, va continua, acest tip de lucrări putându-se realiza chiar și în condițiile meteorologice mai puțin favorabile. Concomitent, în localitate se realizează în colaborare cu ANIF și alte intervenții , necesare pentru prevenirea unor situații neplăcute.
”Se realizează un prag de colmatare pentru apărarea podului peste Valea Lupului și 100 de metri de apărare de mal, pe aceeași vale, în aval, pentru prevenirea inundațiilor”, declară edilul șef.

Primăria Domnești a obținut prin FDI banii necesari pentru asfaltarea străzilor Spiru Haret și Aninoasa, două tronsoane foarte folosite de către localnici. ”Ar fi fost mult mai bine dacă reușeam să obținem fonduri pentru alți 6,5 km de drumuri, exact pe acele străzi pe care s-a lucrat pentru introducerea apei și canalizării și care necesită modernizare. Noi am depus și acest proiect și sperăm, deoarece finanțarea continuă, să fim pe lista celor acceptați. Tocmai pentru că avem celelalte utilități pe toată lungimea acestor tronsoane și proiectul cuprinde străzi importante ce fac legătura cu drumuri județene, suntem îndreptățiți să primim suma necesară, chiar dacă sub formă de împrumut, cum este finanțarea prin acest fond.”, a mai declarat primarul Gabriel Zăvoianu.