rociuDesfășurată sub egida Proclamației Patriarhiei Române - “2019 - an omagial al satului românesc - al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari”, cea de-a X-a ediție a Zilei Comunei Rociu i-a reunit duminică, 1 septembrie, pe toți cei cu dragoste de aceste meleaguri: săteni, fii ai satului, reprezentanți ai autorităților locale, parlamentari de Argeș, primari din mai toate zonele județului. Ca de fiecare dată primarul Aurel Bălășoiu s-a dovedit a fi amfitrionul perfect al unei zile de neuitat.

După o slujbă religioasă și cuvântul reprezentantului preoților prezenți la eveniment, personalitățile publice au luat cuvântul, subliniind frumusețea zonei, hărnicia oamenilor dar și spiritul profund românesc ce animă oamenii acestor locuri.
”Domnul primar spunea că aici e un exemplu de românism, așa cum marele nostru poet național afirma ”Suntem români și punctum!”. Leg aceste vorbe de minunata slujbă a sfinților părinți și mă întorc la Eminescu: ”Biserica Ortodoxă este mama neamului românesc. Vă mulțumim, domnule primar! Suntem la a X-a cea ediție a acestei manifestări, și cred că n-am lipsit la mai mult de două. Vin în dublă calitate: dincolo de faptul că reprezint Consiliul Județean, sunt prieten al foarte multor oameni de aici. Cunosc această minunată localitate în amănunt. Am o deosebită plăcere de a înmâna domnului primar, din partea instituției pe care o reprezint, ”Trofeul Argeșului”, pe care îl meritați toți. Să ne întâlnim la mai bine tot timpul, să ne creștem în liniște copiii, în ”veșnicia de la sat”!, a declarat Ion Mînzînă, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș.
rociu 2”Este cald afară, la fel cum este și în inimile noastre, pentru că de fiecare dată când vin la Rociu îi spun domnului primar că este ca sufletul fierbinte al Sudului. Fiindcă în acest om se regăsește și hărnicia și omenia și, nu întâmplător, de fiecare dată suntem atât de mulți prieteni, colegi. Primarul de aici, Aurel Bălășoiu, știe să apropie oamenii, să ne facă pe toți să ne simțim speciali și să ne aducă la un loc. Astăzi la Rociu am văzut o dovadă de Românie vie, autentică, o dovadă de rădăcină și de viitor. Credința noastră transpusă în costumul popular pe care domnul primar îl poartă mereu cu atâta mândrie - simbolul identității noastre, cel care poartă cusut pe pânză gândurile strămoșilor noștri, necazurile și bucuriile acestora, este o dovadă în plus că noi avem un sânge comun. Suntem aici de toate vârstele: de la copii până la cei cu părul alb, și vreau să vă felicit pentru că, în fiecare zi, localitatea dumneavoastră crește: la Rociu există biserici noi, școli noi, farmacii, drumuri și foarte multă muncă.” - Simona Bucura Oprescu, deputat de Argeș.
Premierea celor 13 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă, dar și a tinerilor care anul acesta își serbează majoratul a fost dovada vie că la Rociu, administrația locală respectă trecutul și investește în viitor.
Programul artistic susținut de formațiile și interpreții invitați la sărbătoare - grupurile vocale din Rociu “Floricica de Câmpie” și “Floare de câmpie”, Grupul vocal preoțesc “Valea Dâmbovnicului”, “Doina Priboieniului”, Grupul vocal al comunei Hârsești, Călușarii de la Stolnici, Polina Gheorghe, Ilie Dură, Nicoleta Diaconu, Cristian Pomohaci și Formația Modern – a smuls ropote de aplauze din partea celor prezenți, sărbătoarea încheindu-se cu un minunat foc de artificii.