cocu 1Probleme grave pe DJ 731 B din cauza ploilor torențiale din ultima perioadă. Un podeț tubular peste pârâul Cătina a fost afectat din cauza cantităților mari de precipitații care au antrenat material lemnos și alte reziduuri. La fața locului s-au deplasat reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș și reprezentanți ai Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea. După întocmirea raportului I.S.U., Regia Județeană de Drumuri Argeș a intervenit imediat pentru a remedia situația și pentru a putea fi reluată, în cel mai scurt timp, circulația în zonă.

Drumul a fost blocat, conform declarațiilor primarului Gheorghe Țucă, în ambele sensuri: atât dinspre satul Richițele, și cât și dinspre comuna Băbana. ”Autoritățile județene, în a căror administrare este acest drum, a trebuit să intervină rapid. Dinspre Băbana s-a reluat acum traficul, însă spre Richițele nu se poate urca, din cauza stratului gros de pietriș, care ar trebui tasat. Am solicitat comisia ISU și pentru o alunecare de teren reactivată pe DC 176, tronson pe care încă se mai poate circula, cu greu. Nu știu ce vom face, dacă nu suntem ajutați”, spune edilul șef.
În ciuda acestor dificultăți, investițiile în localitate au continuat. ”S-a introdus conducta pentru rețeaua de canalizare pe o lungime de 3 km pe DC 176 și s-au turnat pereții stației de epurare. Ritmul de lucru e oarecum lent, deoarece în zonele de pantă este nevoie de cămine foarte dese, dar important este că se lucrează. În același timp, reabilităm acoperișurile școlilor Bărbătești și Richițele, cu fonduri de la Consiliul Județean.”, spune șeful executivului.
Problema cea mai mare cu care se confruntă administrația locală rămâne cea a drumurilor. ”În afară de stricăciunile care se produc de la an la an din cauza calamităților naturale, drumurile din localitate sunt într-o stare foarte proastă. Nu am primit de 5 ani niciun leu pentru reabilitarea lor. Noi nu avem cum, de la buget, să dispunem de sumele necesare pentru acest tip de investiții. Oamenii se plâng pe bună dreptate, iar noi nu avem cum să venim în întâmpinarea acestei probleme cu care se confruntă locuitorii comunei”, afirmă primarul Gheorghe Țucă.