mioveniCu ocazia deschiderii oficiale a manifestărilor organizate cu ocazia “Zilelor Orașului Mioveni” (28-30 iunie), primarului Ion Georgescu i-a fost înmânată “Placheta de Onoare” din partea Consiliului Europei, pentru modul în care comunitatea a promovat și susținut ideea unității europene.

“Într-un mod cât se poate de fericit, s-a întâmplat ca orașul Mioveni să primească o valoroasă confirmare a eforturilor de a deveni un oraș cu adevărat european, prin decizia Consiliului Europei de a-i acorda ”Placheta de Onoare”, distincție ce se acordă în semn de apreciere a activităţii depuse în slujba propagării ideii unităţii europene. Această distincție se acordă comunităților care în anii anteriori au obţinut Diploma și Drapelul de Onoare al Europei, așa cum a reușit și Mioveniul. Ceremonia de acordare a acestui titlu s-a desfășurat la Centrul Cultural Mioveni, unde reprezentantul Comisiei Europene, Ferenc András Kalmár, a înmânat administrației orașului Placheta de Onoare. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la obținerea acestei onorante distincții, precum și tuturor celor care au fost alături de noi la eveniment!”, a declarat primarul Ion Georgescu.
La rândul său, prezent la Mioveni, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a înmânat primarului Ion Georgescu “Trofeul Argeșului”, în semn de respect pentru cetățenii și comunitatea locală a orașului.
Impozitele și taxele locale pot fi achitate și online
Reamintim că impozitele şi taxele locale din Mioveni pot fi achitate şi online. Plata se poate face utilizând cardul bancar, accesând site-ul www.ghiseul.ro, secţiunea plata fără autentificare şi selectând “Primăria oraşului Mioveni” din lista de instituţii.
Pentru plățile efectuate cu carduri prin intermediul ghișeului virtual de plăţi la adresa de internet www.ghiseul.ro – Primăria oraşului Mioveni, contribuabilii nu datorează comision.
Plata taxelor şi impozitelor, precum şi a amenzilor utilizând cardul bancar prin Sistemul Național Electronic de Plată Online (SNEP) este disponibilă 7 zile din 7. De menționat faptul că această aplicație online este benefică și în cazul plății amenzilor contravenţionale, care pot fi achitate în termenul de 48 ore, chiar dacă este zi nelucrătoare.