cepariProblemele grave cu care se confruntă autoritățile locale la Cepari sunt cauzate de vreme. În afara distrugerii infrastructurii rutiere, de-abia reabilitată în urma calamităților de anul trecut,  6 vaci au murit, cel mai probabil, din cauza electrocutării.
”Inițial s-a crezut că animalele au fost răpuse de fulgere, însă la fața locului s-a constatat că nu prezentau arsuri. Din primele cercetări, având în vedere că au fost găsite sub un transformator, se pare că vacile au murit electrocutate, din cauza umidității excesive creându-se un câmp electric ce le-a fost fatal. Situația este delicată, cetățenii solicitând despăgubiri. S-a făcut un proces verbal de constatare, au venit cei de la CEZ și rămâne de văzut care va fi rezoluția. În același timp noi, ca autorități locale, am trimis un raport și către cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Sper ca cetățenii să primească despăgubirile solicitate. Noi nu putem decât să îi sprijinim în toate demersurile și să-i mulțumim lui Dumnezeu că a fost vorba de animale, și nu oameni”, explică primarul Cristian Ciobanu.
Și pentru remedierea problemelor cauzate pe drumuri a fost întocmit un raport de către Primărie. ”Cele mai afectate sunt zonele Țuculești, Oratia, Valea Ceparilor. În total au fost afectați peste 20 de km de drumuri comunale și alte ulițe, pe care intervenim constant ca să se poată circula. Până la stabilizarea ploilor, nici investițiile în localitate nu pot continua, având în vedere că lucrările la poduri mai ales necesită un anumit timp de uscare a materialelor”, a mai spus edilul șef din Cepari.