premiantiSunt frumoși, deștepți, sociabili și mai ales știu încă de pe acum ce vor să facă în viață. Așa ar putea fi descriși cei 24 de copii merituoși, elevii de nota 10 ai județului Argeș la Evaluarea Națională, care luni, 1 iulie, s-au întâlnit, la Consiliul Județean Argeș, cu președintele Dan Manu și vicepreședinții Simona Brătulescu și Ion Mînzînă și inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu.

Întâlnirea de luni a fost programată încă de săptămâna trecută, după afișarea rezultatelor, când președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a ținut să îi felicite personal pentru rezultatele deosebite. Atunci, președintele i-a contactat telefonic pe toți performerii cu notă maximă la evaluarea națională și le-a transmis felicitări, atât lor, dar și părinților și profesorilor, care i-au sprijinit pe drumul către această reușită.
A fost o întâlnire relaxată, în cadrul căreia s-a discutat și despre opțiunile lor legate de liceul pentru care vor opta. Majoritatea vor alege, în această săptămână, să se înscrie la liceele de top ale județului. În ceea ce privește cariera pe care o vor urma mare parte au spus că vor să urmeze Medicina, cei drept spre încântarea președintelui Dan Manu medic de profesie, dar și Arhitectura, Fizica, domeniul IT, sau diferite alte domenii de Cercetare.
Cu această ocazie, au primit din partea președintelui Dan Manu un mic cadou, o legitimație care le permite să aibă acces gratuit pentru vizitarea și participarea la evenimentele organizate de la toate instituțiile de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean (spectacole organizate de instituțiile CJ Argeș, dar și vizitarea muzeelor din Argeș aflate în administrarea acestor instituții). De asemenea, s-a stabilit ca la începutul lunii septembrie, Consiliul Județean Argeș să organizeze pentru ei o excursie la cele mai importante obiective turistice din județ.
A urmat apoi o vizită în Cabinetul președintelui Dan Manu. Aici, copii au avut ocazia să stea la biroul președintelui Consiliului Județean Argeș și, cine știe, peste câțiva ani, când ei vor fi oameni realizați profesional, vor alege și acest domeniu politico-administrativ, și vor ajunge președinte sau vicepreședinte în administrația județeană.
“În aceste zile, ei sunt valorile naționale ale Argeșului, ei sunt mândria județului nostru. Consiliul Județean Argeș îi susține și îi promovează. Întâlnirea de luni nu va fi și ultima. Am stabilit să ne vedem periodic, iar acțiunile ce vor fi organizate de Consiliul Județean Argeș pentru tineri vor avea la bază propunerile venite din partea lor” – președinte Consiliul Județean Argeș, Dan Manu.
Cofetăria “Un băiat și o fată” s-a alătura demersului Consiliului Județean Argeș de  a-i recompense pe elevii de 10 la evaluarea națională, pregătind un spectaculos Candy Bar personalizat, cu prăjituri delicioase în cele mai apetisante forme și culori.
Cei 24 de elevi din Argeș cu media generală 10 la evaluarea națională sunt:
# Andreea Daria Ivaşcu - Colegiul Naţional Dinicu Golescu, Câmpulung
# Miruna Ana Maria Stoica - Colegiul Naţional Zinca Golescu, Piteşti
# Elena Maria Pîrlici - Şcoala Adrian Păunescu, Piteşti
# Alexandra Elena Filip - Şcoala Armand Călinescu, Curtea de Argeş
# Ştefan Costin Marin - Şcoala I.L. Caragiale, Piteşti
# Bogdan Marian Georgescu - Şcoala Ion Pillat, Piteşti
# Dragoş Tiberiu Mihalcea - Şcoala Ion Pillat, Piteşti
# Sorana Ioana Ulmeanu - Şcoala Ion Pillat, Piteşti
# Ştefan Gabriel Mihalcea - Şcoala Mihai Eminescu, Piteşti
# Raluca Gabriela Negrea - Şcoala Mihai Eminescu, Piteşti
# Teodora Alexandra Pahonţu - Şcoala Mihai Eminescu, Piteşti
#Anda Teodora Robea - Şcoala Mihai Eminescu, Piteşti
# Andra Maria Bălălău - Şcoala Mircea cel Bătrân, Curtea de Argeş
# Ioana Alexandra Bratu - Şcoala Mircea cel Bătrân, Curtea de Argeş
# Ştefania Mara Ionescu - Şcoala Mircea cel Bătrân, Piteşti
# Horia Filip Rădulescu - Şcoala Mircea cel Bătrân, Piteşti
# Tasia Topliceanu - Şcoala Mircea cel Bătrân Piteşti
# Simona Maria Ene - Şcoala Mircea Eliade, Piteşti
# Vlăduţ George Bălănică - Şcoala Nae A. Ghica, Rucăr
# Daria Elena Toma - Şcoala Gimnazială Nicolae Iorga, Piteşti
# Maria Teodora Roşu - Şcoala Traian, Piteşti
# Andrei Marius Blidaru - Şcoala Beleţi Negreşti
# Eduard Constantin Neamu - Şcoala Gimnazială Nr 2, Piteşti
# Maria Monica Radu - Şcoala Ion Pillat, Piteşti