boteniDeși locuitorii comunei Boteni au trecut cu bine peste capriciile meteorologie ale lunii iunie, neînregistrându-se, ca în alte dăți, inundații majore, investițiile în derulare au avut de suferit din cauza ploilor abundente.
”Nu s-a putut lucra nici la poduri, nici la drumuri în această perioadă, dat fiind faptul că a plouat în fiecare zi în cantități semnificative. Sperăm ca perioada următoare să fie mai prielnică în acest sens. Ne bucurăm totuși că, spre deosebire de alte localități, sau alți ani, nu am întâmpinat probleme cu torenții de apă, care să afecteze infrastructura, sau cu inundații grave. ”, declară primarul localității, Vasile Leau.

Administrația locală așteaptă cu nerăbdare răspunsul pentru proiectele depuse spre finanțare. ”În condițiile în care primim fonduri de la Comisia de Prognoză pentru proiectul de modernizare a 10,3 km de drumuri din comună, ne putem apuca imediat de lucru, având în vedere că avem toată documentația gata. În ceea ce privește realizării alimentării cu gaze naturale, cel de-al doilea mare proiect depus, acolo există realizat doar studiul de fezabilitate, fiind o investiție complexă, nu doar din punct de vedere financiar.”, explică edilul șef.
Sunt așteptate fonduri de la Guvern și pentru cei 2 km de canalizare din centrul localității, care mai sunt de terminat. Și în acest caz, după primirea banilor, lucrările ar merge foarte rapid, deoarece licitația este adjudecată.
Între timp, conducerea Primăriei realizează proiectul pentru modernizarea centrului localității - amenajarea de trotuare.