cateascaLa Căteasca va începe o lucrare foarte importată pentru cetățeni: introducerea sistemului de canalizare. Obiectivul va fi demarat cu fonduri proprii, dar se încearcă, din partea autorităților locale, și identificarea unei surse de finanțare guvernamentale sau europene.

”Vom începe în satele Coșeri și Căteasca. Avem studiul de fezabilitate realizat și ne pregătim de scoaterea la licitație a proiectului tehnic și a execuției. Este vorba de o rețea de aproximativ 10 km, cu stație de epurare lângă podul de la Căteasca. Legat de investițiile în derulare, se lucrează la gospodăria de apă de la Siliștea, pentru mărirea debitului din sistem, investiție care preconizăm că va fi gata în toamna acestui an. Cu fonduri proprii continuăm extinderile la rețeaua de gaze naturale, așa cum am făcut și anul trecut. Încercăm să realizăm cât se poate de multe extinderi, pentru a răspunde favorabil tuturor solicitărilor cetățenilor. Comuna noastră face parte din puținele din Argeș care, la momentul  de față, beneficiază de alimentare a gospodăriilor cu gaze naturale în proporție de 90%.”. declară primarul Eugen Mira.
În același timp se lucrează la reabilitarea școlii de la Cireșu. Se fac lucrări ample, fiind vizate modernizări ale acoperișului, pardoselii, tavanelor, exterioarelor și curții instituției. Până la începerea noului an școlar, investiția se dorește finalizată.
Ploile din luna iunie  au ocolit comuna Căteasca. Conform declarațiilor primarului Eugen Mira, deși s-au produs fenomene de vijelie, aproape în fiecare zi, vântul a spulberat norii, iar cantitățile de apă căzute au fost nesemnificative. ”La noi pot spune că e secetă. Pământul are mare nevoie de apă. Așa susțin toți agricultorii din zonă. Din fericire, în ciuda turbulențelor atmosferice, nu am avut nici avarii la rețeaua electrică și nu s-au rupt arbori care să blocheze circulația sau să producă pagube”, spune edilul șef din Căteasca.