Tipărire

stoenesti”Drumul Național 72A, ce tranzitează localitatea Steoenești, va fi în scurtă vreme impracticabil, dacă nu se intervine!” - acesta este verdictul autorităților locale din Stoenești. ”Dinainte de ploile din luna iunie, drumul se afla într-o stare precară, iar cantitatea de apă căzută în fiecare zi a făcut prăpăd, accentuând gropile existente și creând altele. În momentul de față, pe nenumărate porțiuni  se circulă cu restricții, dar, în curând, nu se va mai putea deloc!”, declară primarul Ion Marin.

În comună în schimb, intemperiile nu au creat probleme mari.
”Toate situațiile create - câteva gospodării inundate și 25 de stupi luați de apă, le-am rezolvat pe plan local. Am fost inspirați anii trecuți, când am realizat canalizare pluvială și șanțuri, și iată că măsurile de prevenție au dat roade”, afirmă edilul șef.
În ceea ce privește investițiile, șeful executivului consideră că în aproximativ o lună, va putea fi demarat proiectul de anvergură cu finanțare prin PNDL 2 – modernizarea rețelei de apă și înființarea sistemului de canalizare. ”În momentul de față, suntem în procedură de licitație, atât pentru proiectare cât și execuție, dar ne apropiem de finalul acestei etape. În același timp, din fonduri proprii, pe perioada vacanței de vară vom amenaja o punte pietonală în satul Slobozia, necesară mai ales elevilor.”, a mai declarat primarul din Stoenești.