slobozia 1De sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena s-a sărbătorit și cea de-a VII-a ediție a Zilei Comunei Slobozia. Sute de localnici, autorități și agenți economici s-au adunat pe terenul de sport din localitate pentru a petrece la tradiționala sărbătoare.
Primarul Petre Funie a pregătit și anul acesta cetățenilor și oaspeților din județ un eveniment deosebit, din care nu au lipsit muzica, voia bună și premiile. Astfel, opt cupluri din localitate care anul acesta au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost răsplătite pentru fidelitate cu flori, diplome și premii oferite de autoritățile locale. Festivitatea de premiere a avut loc în prezența președintelui Consiliului Județean, Dan Manu, a vicepreședintelui Ion Mânzână, a senatorului Șerban Valeca, dar și a numeroși primari din județ.

 

slobozia 2De altfel, reprezentanții administrației județene au subliniat faptul că vor continua să sprijine derularea proiectelor locale, cele mai importante dintre acestea fiind modernizarea unităților școlare, reabilitarea dispensarului uman, reabilitarea rețelei de apă și introducerea canalizării, precum și modernizarea drumurilor. Cum era firesc, Ziua Comunei Slobozia a inclus și un frumos program artistic deschis cu multă emoție de către copiii din cadrul Ansamblului folcloric ”Hora Argeșeană” al Casei de Cultură Slobozia, coordonați de profesorul Vasile Radu. Ulterior, muzica ansamblurilor ”Doina Argeșului” și ”Doruri muscelene” a scos oamenii la joc, distracția fiind pe deplin asigurată. Ca la orice serbare câmpenească nu au lipsit terasele cu mici și bere, dar nici locurile de joacă pentru copii. Petrecerea de la Ziua Comunei Slobozia a continuat până seara târziu, oamenii bucurându-se de o sărbătoare frumoasă oferită de autoritățile locale.