poienari 1”Urcă oile la munte”, serbarea pastorală de la Poienarii de Muscel, ajunsă la cea de-a XXI-a ediție, a fost un regal închinat tradițiilor zonei, o punere în valoare a celei mai vechi îndeletniciri a localnicilor - oieritul, și nu în ultimul rând o serbare câmpenească, cu joc și voie bună  pentru comunitate.
Pe scenă au urcat talentații copii ai școlilor din localitate, dar și artiștii și ansamblurile Casei de Cultură Câmpulung, care prin ritmurile autentice și frumusețea interpretării au bucurat participanții. S-au încins hore și sârbe, semn că cei de la Jugur știu să se bucure, să petreacă și să cinstească cum se cuvine obiceiurile strămoșești.

Gazdele și organizatorii-artizanii acestui festival - Primăria și Consiliul Local Poienarii de Muscel, au avut invitați de marcă: personalități administrative și politice ale județului, parlamentari, indiferent de culoarea politică, ceea ce a arătat încă o dată prețuirea de care se bucură conducerea acestei comune, prețuire bazată pe muncă și rezultate pentru dezvoltarea zonei.

”Am profitat astăzi de prilej și, împreună cu primarul Ion Banzea, am trecut pe la obiectivele noi din localitate, în special proiectele ce se realizează cu fonduri guvernamentale, prin PNDL. Aveți aici, prin grija edilului șef, un adevărat complex medical, care va fi dat în folosință la sfârșitul verii, un dispensar modern la Groșani, drumuri asfaltate, utilități. Mă bucur că împreună reușim să facem ceea ce trebuie pentru dezvoltarea satului românesc”, a declarat președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu.
”Astăzi am vizitat o parte din investițiile încheiate în ultima perioadă sau în curs de finalizare, care, după cum toată comunitatea știe, nu sunt puține la număr. Off-ul nostru rămâne drumul județean Jugur-Drăghici, pentru care am convingerea că vom găsi sprijin de la Consiliul Județean să rezolve această problemă”, a spus primarul Ion Banzea.
”Este o mare bucurie pentru noi, de fiecare dată, să fim alături de dumneavoastră la această sărbătoare. O sărbătoare car perpetuează tradiția, într-o comună cu oameni harnici și gospodari”, a rostit președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu.